În luna decembrie, pensiile, alocațiile și ajutoarele sociale ar putea întârzia din cauza grevei angajaților din Casele teritoriale de Pensii, potrivit Antena 3.
Nici astăzi ghișeele nu vor fi deschise pentru public iar sindicaliștii spun că nu vor relua activitatea până când doleanțele nu le vor fi ascultate și îndeplinite.
Citește și: Noul patinoar ecologic din Pitești se deschide pe 1 Decembrie
Majorarea salariilor și crearea unor condiții mai bune sunt doar câteva dintre acestea.
De altfel, proteste sunt și în Direcțiile de Sănătate Publică și în Inspectoratele de Muncă. Și asta deoarece angajații din subordinea Ministerului Muncii refuză să mai lucreze. Cu pancartele în mâini au ieșit din birouri și din spatele ghișeelor pentru a putea protesta în fața instituțiilor.
Angajații vor salarii similare cu cele ale funcționarilor din aparatul central, de la Casa de Sănătate ori de la Fisc, care au venituri lunare cu 2000 de lei mai mari.
0 Comentarii