Web Analytics
scris miercuri, 01.03.2017

Pensia socială minimă garantată a fost majorată

pensie minima

Pensia socială minimă garantată a fost majorată

Pensia socială minimă garantată a crescut la 520 de lei de la 1 martie, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 2/2017 din 6 ianuarie 2017. „Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei”, se spune la articolul 2, aliniatul 2 al OUG.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, cuantumul pensiei sociale minime a fost majorat cu 30%, iar de indemnizația socială pentru pensionari urmează să beneficieze 1.022.168 de persoane.

În aceeași OUG se precizează că „începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% și este de 1.000 lei”.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...