Web Analytics
scris joi, 10.08.2023

Pelici, despre meciul Argeșului de la Mioveni: „Trebuie să găsim soluții în ultimii 30 de metri”

Antrenorul Alexandru Pelici și jucătorul Andrei Panait au participat joi, 10 august, la conferința de presă a FC Argeș, organizată la Pitești Arena, în avanpremiera meciului cu CS Mioveni, programat luni, 14 august, de la ora 17.30, pe stadionul din orașul constructorilor de mașini.

Pelici, despre meciul Argeșului de la Mioveni: „Trebuie să găsim soluții în ultimii 30 de metri”

Citește și: Anunțul primarului: Piteștiul candidează pentru organizarea Campionatului European de Baschet Under 20

Suporterii alb-violeți se află încă sub spectrul unei mari dezamăgeri, cauzată de retrogradarea echipei în Liga a II-a, iar așteptările lor sunt foarte mari în noul sezon. Pelici conștientizează acest lucru și spune: „Și noi ne dorim, în aceeași măsură, să avem rezultate. Așa cum v-am spus, a fost o onoare să venim aici și să încercăm să aducem Argeșul în prima ligă. Drumul e lung, am început cu un punct (la Pandurii Tg. Jiu – n.n.), care ne nemulțumește, dar meciul a trecut, încercăm să privim înainte și să reușim să ne prezentăm bine la următorul joc”.

Este, oare, derbiul județean de la Mioveni o presiune suplimentară pentru jucătorii și pentru echipa tehnică de la FC Argeș? Antrenorul spune că mai sunt 18 meciuri, că sunt destule puncte puse în joc, prin urmare „trebuie să fim optimiști. Atffel, dacă ne îngropăm după primul obstacol, n-o să revenim foarte bine”.

Referitor la meciul de la Târgu Jiu, Al. Pelici spune că nu are ce să le reproșeze elevilor săi din punct de vedere al atitudinii, fiindcă „au alergat, au încercat, s-au bătut, dar nu au găsit soluții. Suntem cu toții vinovați, suntem în aceeași oală; nu există două tabere NOI și EI. Cu cât înțelegem mai repede că toată lumea merge în aceeași direcție, cu atât e mai bine. Pot să le reproșez (jucătoriilor – n.r.) luarea unor decizii sau unele execuții în anumite momente cheie, care puteau stabili rezultatul final. Am avut două-trei situații foarte mari din care puteam să marcăm, să se termine 1-0 sau 2-0 și, pe fondul aceluiași joc, astăzi am fi fost, probabil, mult mai relaxați, pentru că aveam trei puncte puse în buzunar. Dar e normal să ne dorim ca jocul să crească de la etapă la etapă, să eliminăm greșelile, și personale, și tactice, și de interpretare a fazelor, să găsim soluții în ultimii 30 de metri. Avem jucători și sperăm s-o facem”.

Cel mai greu de antrenat în fotbal e atacul pozițional

Sub conducerea lui Alexandru Pelici, CS Mioveni avea o atitudine în teren mult mai bună decât o are, deocamdată, FC Argeș, cu același antrenor pe bancă. Jurnalul de Argeș a semnalat acest aspect în conferința de presă.

Există o diferență între o echipă, așa cum a fost la Târgu Jiu, sau cum eram noi la Mioveni, în anii trecuți de Liga I, între o echipă reactivă, care stă și așteaptă și încearcă să joace pe contraatac – așa cum s-a văzut și la Mioveni, cu Buzăul – și o echipă care trebuie să conducă jocul, o echipă activă, ce trebuie să atace pozițional. Cred că cel mai greu de antrenat în fotbal este atacul pozițional. Și, în acest caz, e nevoie de timp și de foarte mult lucru.

În schimb, ca să te aperi, îți trebuie o bună organizare și să contraataci, să ai jucători cu viteză bună, cu calitate individuală, doi-trei, care să pună în dificultate apărarea adversă, atunci când recuperează mingea pe spațiile mari lăsate de echipa adversă. Noi, din punct de vedere al contrapresingului, am reușit la Pandurii să recuperăm destul de rapid mingea – e un lucru bun – în schimb, în momentul în care am avut mingea, nu am reușit să desfacem sau să ajungem să ne creăm situații uriașe” – a explicat dl. Pelici.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *