Web Analytics

articol scris joi, 17 mai 2012

„Pe Minodora o paşte puşcăria pentru că a răpit-o şi a sechestrat-o pe nepoata patriarhului”

# Vadim intervine în apărarea şefului BOR. Surprinzător pentru mine, săptămâna trecută m-a sunat europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor. Nu îl mai văzusem de aproape patru ani, din 2008, cînd a venit la Câmpulung în campanie electorală s-o susţină pe Minodora Ilie, care candida atunci din partea PRM pentru un mandat de parlamentar. Acum, Vadim a citit în ziarul nostru despre botezul nepoatei patriarhului şi a ţinut să-l apere pe Preafericitul Daniel şi s-o ocărească pe Minodora Ilie, preşedinta Fundaţiei Omenia şi principala organizatoare a evenimentului mondeno-religios de la Godeni, la care naşi au fost prinţul Paul şi prinţesa Lia. Am profitat de telefonul senatorului Vadim şi am realizat un interviu pe acest subiect din ce în ce mai fiebinte şi care pare a scoate la iveală o întreagă încrengătură de interese.
# Domnule preşedinte, cum comentaţi apariţia publică intempestivă a Steluţei Vişan Ciobotea, despre care se spune că este fiica Patriarhului, şi cum explicaţi dvs protecţia acordată acestei fete de către doamna Minodora Ilie?
– Simplu. Avem de-a face cu Minodora Ilie, o escroacă în fază de delirium tremens. Evident, această femeie este bolnavă. Pe Minodora o paşte puşcăria pentru că ea se face vinovată de sechestru şi răpire de persoană şi de abuzarea unei fete cu handicap sever. Această fată, care nu este a Patriarhului, deoarece eu îl ştiu pe Patriarh de zeci de ani, de când era mitropolit al Moldovei, este în realitate fiica sorei Patriarhului, profesoara de limba franceză Floarea Vişan Ciobotea. Acum, Minodora Ilie a decis să se răzbune. Este stilul ei de securistă – şantajistă. Această femeie i-a cerut Patriarhului să-l facă pe un nepot de-al ei popă în nu ştiu ce comună, aiurea nepot, probabil că a luat bani, că ştiu şi eu cum merg treburile astea, numai că patriarhul a trimis-o la plimbare. Pe urmă i-a cerut Patriarhului să-l dea afară pe un protopop de la Câmpulung, Eugeniu Matei, cunoscut pe acolo, prin Muscel, ca Jenică, şi care nu a acceptat să-i cedeze ei 20 de hectare de pământ, că Minodora e şi geambaşă de pământ. Ăla, probabil, a prezentat dovezi în instanţă că hectarele respective sunt moştenirea familiei sale. Şi pentru că Patriarhul nu s-a făcut preş la picioarele ei şi nu a mai lăsat-o pe ea să aranjeze mitropoliţii, arhiepiscopii şi episcopii în strane şi la protocol, aşa cum vroia ea, ca femeie-comisar ce este, a făcut porcăria asta, pe care nu o crede nimeni. Însă fondul problemei este abuzul grav faţă de o fată lipsită de discernământ. Această fată, pe care nu o cunosc personal, a fost dată de către Minodora Ilie pe mâna unui grăjdar care mătură la câini, pe acolo pe la Godeni, şi care i-a făcut un copil (este vorba de Costel Ispas, fost îngrijitor la adăpostul de câini „Codiţă şi Bobiţă” de la Godeni, patronat de preşedinta Fundaţiei Omenia, Minodora Ilie, n.red). În orice ţară civilizată din lume, pentru o căsătorie civilă este nevoie de un certificat medical. Întreb şi eu ce fel de certificat medical a prezentat acest copil (Steluţa Ciobotea are 34 de ani,  n.n), care are un handicap grav? Aici este vorba de un fals grosolan. Am mai aflat, de asemenea, şi că Minodora mai minte că sora Patriarhului ar fi falsificat certificatul de handicap, ca să pună mâna pe averea acestei copile. Trebuie să fii sifilitic la cap ca să inventezi o poveste ca asta. Floarea, mama Steluţei, este profesoară de franceză, o femeie foarte cultivată, este sora Patriarhului României şi locuieşte într-o casă foarte frumoasă din centrul vechi al Capitalei. Această femeie nu avea nevoie ca,  pentru câteva sute de lei nenorociţi, să falsifice certificatul de handicap al propriei fiice.
# Dumneavoastră pe ce vă bazaţi, când susţineţi că Steluţa nu e fiica patriarhului?  Ştiţi că circulă şi o variantă cum că fata ar fi rodul iubirii din anii şaptezeci, dintre patriarh şi o nemţoaică, pe vremea când actualul Întâi Stătător al BOR nu intrase încă în monahism şi era doar absolvent al Institutului Ecumenic de Teologie de la Bossey, din Elveţia?
– Repet, sunt numai minciuni ale Minodorei Ilie, care va muri în puşcărie. Asta ca să nu mai vorbim de banii negri de la Fundaţia Omenia, în care Minodora a băgat oameni fără măcar să-i întrebe dacă sunt de acord să-şi asocieze numele cu ea. Pe Patriarhul Daniel, fără să-i ia consimţământul, iar pe mine fără să mă întrebe. Ca atare, într-o singură zi, şi eu şi Patriarhul ne-am retras din cloaca ei, prin care filtrează şi spală banii. Ia să se facă o anchetă să se vadă câţi bani a luat aşa-zisa Fundaţie Omenia de la arabul Mohammad Murad, de la Hotelul Grand Phoenicia din Bucureşti. Vă spun eu: bani grei! Promite unora şi altora. Aşa l-a păcălit şi pe prostul ăla de Paul Lambrino, pe care eu l-am pus în gardă. L-am sunat pe Paul şi i-am spus să nu se bage în chestia asta, că Minodora doar îl foloseşte, aşa cum îi bagă ea la înaintare pe toţi. A promis că rezolvă ea la Băsescu şi că îi face rost lui Paul de moşia Broşteni, 40 de mii de hectare de pădure în Nordul Moldovei. De aia l-a şi încuscrit pe Băsescu cu Paul. Şi acum, hodoronc – tronc, ce interes avea Paul să cunune şi să boteze o familie problematică? Este doar interesul hoaştei, de a-i băga la înaintare pe Paul şi pe Lia şi de a forţa mâna Patriarhului, că doar, doar acesta cedează.  Ea nu ştie că Patriarhul e stăpân pe adevărul lui. Nu are niciun copil, nici handicapat, nici normal. Fata asta e copilul sorei sale. Iar fata trebuie ocrotită, nu abuzată şi violată. Ce s-a întâmplat este o problemă de o gravitate excepţională, care, în orice ţară civilizată, se lasă cu ani grei de puşcărie. Fata asta, Steluţa Ciobotea, este folosită pentru ca Minodora să se răzbune pe Daniel şi pentru a-i forţa mâna, că poate o reprimeşte ca să aranjeze ea treburile în Patriarhia Română, aşa cum le-a aranjat vreme de câţiva ani. Patriarhul a eliminat-o de acolo. Are şi Daniel păcatele lui, pentru care l-am certat, dar nu are şi o fată, aşa cum susţine Minodora. În acest caz, patriarhul nu are nicio greşeală. E ca şi cum dumitale, doamna ziaristă, ţi s-ar pune acum în cârcă că eşti fiica lui Râmaru. Minodora i-a răpit patriarhului nepoata şi a sechestrat-o. O duce pe fata asta bolnavă toată ziua la cârciumă să bea. Fata asta, care ia medicamente cu pumnul şi care de abia se mişcă, e dusă la cârciumă până cade sub masă. O controlează o pupăză de 73 – 74 de ani, căreia i-a luat Dumnezeu minţile. Numai că nu îi mai merge. Minodora a dat acum de mine şi eu îi voi rupe picioarele pentru că ea cauzează prejudicii grave Bisericii Ortodoxe, nu Patriarhului, care este un om supus greşelii. De ce târăşte Minodora instituţia Bisericii Ortodoxe în mocirlă, în rumorile ei maladive?
# Ce credeţi, părinţii o vor primi acasă pe Steluţa, după ce a fugit şi a făcut un copil?
– O primesc pentru că o iubesc. Părinţii ei plâng toată ziua. Tatăl ei are diabet şi e dependent de insulină. El a fost cel care a venit şi mi-a adus certificatele medicale ale fetei. Amândoi părinţii sunt suferinzi şi cu un copil bolnav. Floarea Ciobotea are tutelă legală pentru Steluţa. Nimeni nu are dreptul să se folosească de fata asta. Cum a măritat-o Minodora, fără să întrebe tutorele? Este vorba de o căsătorie ilegală. Şi ea şi băiatul acela, Costel Ispas, sunt victimele Minodorei Ilie.
# Totuşi, care este interesul dumneavoastră în această problemă?
– Eu sprijin dreptatea întotdeauna. Dacă nici eu nu l-am ars pe patriarh, atunci când a greşit, nu a făcut-o nimeni. Nici eu nu am mai vorbit cu el după scena pe care a făcut-o la întâlnirea cu episcopii şi arhiepiscopii, de la Sibiu, atunci când i-a dat microfonul lui Băsesecu, să vorbească. Dar e nedrept ce i se întâmplă acum, şi spun asta pentru că şi eu sunt tată de fete. S-a comis un abuz grav împotriva unui copil bolnav şi legile statului nu funcţionează. Ce justiţie e acolo, ce poliţie avem? De ce nu a funcţionat? Familia Floarea Vişan a dat-o în judecată pe Minodora Ilie. Este o suită de legi încălcate în acest caz. Minodora s-a jucat cu focul până s-a ars. Până aici a ţinut cariera ei de ticăloasă. În 1990 s-a culcat cu Ion Raţiu. Putea o femeie normală să se culce cu mortul viu din lada goală, de sub scara fără cârpe? S-a întors ţara cu fundul în sus. Să nu uităm şi de cazul Ţapu, cu Ţigareta II. Era lângă Ţapu, îi ciugulea din palmă, pardon din copită, şi l-a turnat la zece noaptea. E o ticăloasă, care nu are pic de caracter.
# Şi totuşi, în 2008, Minodora Ilie a fost candidatul PRM la parlamentare pe zona Muscel. Dvs personal aţi venit la Câmpulung să o promovaţi.
– Nu eu am făcut listele în teritoriu. M-am amestecat numai la Bucureşti, unde depăşiseră un pic măsura. La ora la care a candidat Minodora din partea PRM, nu ştiam nici zece la sută din ceea ce ştiu acum despre ea. Această femeie a trăit numai din trafic de influenţă. Nu am văzut ciumăfaie mai mare decât asta! Ioana Ştefan

Distribuie!

0 Comentarii

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete