Web Analytics

articol scris joi, 19 septembrie 2013

„Patru nunţi şi-o înmormântare” la ultimul Birou Judeţean PSD

# Deputații Mircea Drăghici și Radu Vasilică s-au certat la cuțite, vinerea trecută, pe data alegerilor la organizația  de tineret  # Primul a cerut amânarea alegerilor pe motiv că are nuntă cu Georgiana Popescu, iar al doilea  a refuzat-o, invocând o pomană în memoria tatălui pentru săptămâna următoare.

Ședință cu tunete, fulgere și alte fenomene politice periculoase vinerea trecută, în biroul județean de conducere al PSD. Apele s-au revărsat ca în comuna Pechea din Galați, iar pe pesediști era să-i apuce strechea, după ce deputații Mircea Drăghici și Radu Vasilică au dat frâu liber dușmăniei și rivalității sincere și curate pe care și le poartă. Sămânța scandalului a încolțit în jurul datei pe care deputatul Vasilică, încă președinte al organizației de tineret a PSD, a stabilit-o pentru conferința județeană de alegeri în care va preda ștafeta la șefie: 21 septembrie. Adică exact cu o zi înainte de nunta în care deputatul Drăghici își va uni destinele prin căsătorie, la Palatul Știrbey din București, cu Georgiana Popescu, una din vicepreședintele organizației de femei a PSD-Argeș. Data cu pricina a fost mărul discordiei, iar asta pentru că ambii deputați, care se visează într-o bună zi chiar președinți ai organizației a bătrâne de pesediști, au propriile interese în ce privește conducerea lotului de juniori ai partidului. Chiar dacă se retrage, Vasilică vrea să-și propulseze favoritul la șefia OT-PSD, în persoana finului său, Teddy Achim, care să-i facă jocurile pe mai departe. De partea cealaltă, deputatul Drăghici are la rândul său ceva de spus în această privință, unele surse din partid vorbind că ar vrea s-o înscăuneze la șefia tineretului chiar pe viitoarea sa soție, Georgiana Popescu. Altfel spus, o bătălie politică pe familii. De aici și încrâncenarea cu care se poartă între cei doi deputați. Mircea Drăghici a propus în biroul județean amânarea cu o săptămână a conferinței de alegeri la tineret, aducând ca motiv nunta pe care o are programată pe 22 septembrie. Radu Vasilică nici n-a vrut să audă, spunând că nunta nu poate fi un motiv de amânare, ba chiar plusând că, dacă ar lungi termenul cu o săptămână, el însuși ar avea … pomana în memoria tatălui său, sâmbăta cealaltă. Situație tragi-comică deci cu toată această dispută, care te cam duce cu gândul la filmul „Patru nunți și-o înmormântare”, numai că totul nu s-a petrecut în sala de cinema, ci în ditamai biroul județean PSD, înțesat de monștri sacri ai politicii argeșene. Fără doar și poate, de ipocrizie au dat dovadă ambii deputați. Vasilică, pentru că, după ce tot amână de un an și jumătate o conferință la tineret, de-a ajuns deja cel mai „bătrân” tânăr pesedist din țară, a pândit momentul s-o organizeze taman cu o zi înainte de nunta marelui său rival din partid. Iar Drăghici, pentru că, sub pretextul propriei nunți, de care știa oricum cu multă vreme înainte, solicită o amânare tocmai pentru a reuși să coopteze mai mulți adepți de partea sa și a Georgianei, ori a altui candidat pe care și-l dorește la conducerea OT-PSD.

Președintele Nicolescu i-a pus la punct pe deputații certăreți

Situația penibilă creată prin cearta celor doi deputați l-a înfuriat chiar și pe președintele Constantin Nicolescu, care n-a ezitat să-i altoiască pe amândoi, acuzându-i că, prin această atitudine de cocoșei, pot să rupă partidul în două. Pe Radu Vasilică l-a avertizat să se potolească odată cu comportamentul de rebel și cu jocurile copilărești de culise, iar lui Mircea Drăghici i-a spus să termine cu aroganțele și accesele de șefie, pentru că nu prin astfel de metode va reuși să se impună vreodată ca lider în partid. De altfel, Nicolescu a spus foarte limpede că s-a săturat să i se tot spună de la București că la Argeș s-a instalat beția puterii, fiecare umblând de capul său și pe mai multe cărări pe la porți înalte din partid, să tragă sfori pe unde apucă, unii sperând că-i va pune cineva șefi peste capul tuturor. „Să nu credeți că nu știu pe unde vă duceți și ce spuneți pe la București. Chiar cei la care vă duceți îmi spun și mă întreabă ce se întâmplă la Argeș, a luat-o lumea razna? Nu faceți niciun fel de impresie bună prin această atitudine, ba dimpotrivă, ne șubrezim cu toții, în loc să fim uniți și să ne luptăm pentru interesul nostru ca județ”, este esența reacției președintelui Nicolescu. Parcă mai iritat și dezamăgit ca niciodată, că tocmai cei pe care i-a crescut și ajutat de tineri în politică, sunt astăzi atât de dezbinați și avizi de putere, încât ar fi în stare nu doar să-și rupă gâtul unii altora pentru asta, dar să rupă chiar și tot partidul.
M. BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Lucru rar: Dragoș Predescu le mulțumește jurnaliștilor!

Într-o perioadă dificilă, în care mai ales politicienii, cocoțați în funcții și demnități publice, nu mai au respect față de […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete