Web Analytics
scris miercuri, 01.11.2023

Patru gări, închise temporar de Protecţia Consumatorilor

Gările din localităţile Sândominic, Sânsimion, Izvorul Mureşului şi Băile Tuşnad au fost închise temporar, în urma unui control efectuat, în luna octombrie, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Harghita.

Patru gări, închise temporar de Protecţia Consumatorilor

Citește și: ANRE plătește o chirie de 520.000 euro pe an unei firme controlate de fostul ministru Dan Ioan Popescu


Acţiunea de verificare a vizat modul în care este respectată legislaţia în domeniul transportului feroviar, comisarii pentru protecţia consumatorilor din Harghita constatând abateri la fiecare dintre cele patru staţii CFR controlate.Principalele nereguli constatate au fost lipsa condiţiilor normale de igienă în unele grupuri sanitare, folosirea unor săli de aşteptare neigienizate şi nerenovate, fără corpuri de iluminat, fără surse de încălzire, cu scaune rupte şi pereţi cu infiltraţii de apă şi igrasie. Totodată, s-a constat lipsa autorizaţiei valide emise de Autoritatea Feroviară Română.
Pentru neregulile identificate, comisarii CJPC Harghita au oprit temporar prestările de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul celor patru gări.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *