Web Analytics
scris duminică, 11.06.2023

Patru bărbați, cercetaţi pentru trafic de persoane, proxenetism şi trafic de droguri

La data de 10.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea a trei inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de al patrulea inculpat, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv, relatează realitatedebacau.net.

Patru bărbați, cercetaţi pentru trafic de persoane, proxenetism şi trafic de droguri

Citește și: Accident la Costești. A intrat cu mașina într-un pom

În cauză s-a reținut că, în perioada 2018 – 2022, unul dintre inculpaţi a recrutat mai multe persoane vătămate pe care  le-a determinat să practice prostituția, atât pe teritoriul României, cât și în străinătate (Germania și Belgia), în scopul obținerii unor câștiguri materiale importante. Persoanele vătămate au fost constrânse la practicarea prostituției, iniţial prin promisiunea realizării unor venituri care să le confere siguranță financiară, iar ulterior prin amenințări și acte de violență fizică, fiindu-le indusă  o permanentă stare de teamă.  Ulterior, în perioada februarie-iunie 2023, alături de alţi doi incupaţi, a determinat și înlesnit practicarea prostituției de către alte persoane vătămate, pe raza județului Bacău, prin  crearea şi publicarea unor anunţuri, transportul și cazarea în diferite apartamente închirate în regim hotelier, în scopul obţinerii unor beneficii materiale importante.

Citește și: Un bărbat a primit o factură la energie mai mare decât pensia sa

La data de 10.06.2023, doi dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant, în timp ce intenționau să părăsească țara, împreună cu două persoane vătămate, având ca destinație Marea Britanie.  Asupra inculpaţilor au fost descoperită şi o cantitate de substanţă cu efect psihoactiv. În urma celor 6 percheziții domiciliare efectuate în cursul aceleeaşi zile, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...