Web Analytics

articol scris miercuri, 01 noiembrie 2023

Patriarhul Daniel: „Un lider inspirat de principiile creştine va promova dreptatea, egalitatea şi respectul faţă de oameni. El va lupta împotriva corupţiei”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat marţi un mesaj participanţilor la ediţia naţională a Micului Dejun cu Rugăciune, în care subliniază că tema întâlnirii - "Leadership politic în identitate creştină" - reprezintă un îndemn adresat parlamentarilor români de a-şi împlini misiunea în spiritul valorilor creştine, cu discernământ, responsabilitate şi colegialitate, relatează Agerpres.

Citește și: Scandal pe subiectul limitării plăților CASH. Ce spune premierul 


"Apelul la păstrarea, afirmarea şi promovarea acestor valori de către liderii politici poate fi considerat ca fiind întemeiat pe tradiţiile noastre naţionale şi ilustrat de domnitorii care s-au inspirat în lucrarea lor de conducători ai poporului din Legea strămoşească sau Legea creştinească. Conducerea politică şi cea religioasă au mers împreună de-a lungul secolelor, în beneficiul moral-spiritual şi material al întregii societăţi româneşti, cele mai elocvente exemple fiind Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab", afirmă Preafericitul Părinte Daniel, în mesajul adresat participanţilor la reuniunea organizată de Grupul de Rugăciune al Parlamentului României, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înfiinţare (1993).
PF Daniel arată că, astăzi, în mijlocul provocărilor inerente domeniului politic, principiile creştine pot oferi o temelie stabilă şi un ghid moral pentru cei care doresc să conducă societatea cu integritate, responsabilitate şi înţelepciune. "Ca orientare, două valori sunt permanent actuale: iubirea aproapelui şi slujirea comunităţii. Principiul central al învăţăturilor Domnului Iisus Hristos este iubirea de aproapele. Un lider care încorporează această valoare va căuta să servească nevoile comunităţii, asigurându-se că fiecare voce este auzită şi că fiecare persoană este tratată cu demnitate şi respect. (…) Într-o lume complexă şi adesea contradictorie, liderii politici pot întâlni situaţii în care sunt tentaţi să compromită sau să ignore valorile creştine din cauza presiunilor politice, economice sau sociale. Pentru depăşirea acestor situaţii, un lider creştin trebuie să revină constant la învăţăturile fundamentale ale credinţei sale", subliniază Patriarhul.

Citește și: Cel mai mare parc fotovoltaic din sud-estul Europei, inaugurat în Argeș


Patriarhul Daniel consideră că este esenţială o înţelegere profundă a contextului şi a implicaţiilor fiecărei decizii, încercând să se găsească soluţii care să respecte şi valorile creştine, dar şi să servească binele public. "În orice situaţie, integritatea, transparenţa şi responsabilitatea trebuie să fie în prim plan. Un lider inspirat de principiile creştine va promova dreptatea, egalitatea şi respectul faţă de oameni în toate aspectele guvernării. El va lupta împotriva corupţiei, recunoscând că aceasta subminează încrederea publică şi perverteşte principiile dreptăţii. Discernământul, modestia şi ascultarea de vocea poporului, echilibrul, dreptatea şi bunătatea sunt virtuţi centrale în tradiţia creştină. În plus, conştiinţa că fiecare persoană este creată după chipul lui Dumnezeu le poate reaminti liderilor despre demnitatea şi valoarea unică a fiecărei persoane. Un lider echilibrat şi modest nu doar că va promova voinţa şi binele poporului, dar va recunoaşte şi că el însuşi este supus legilor şi principiilor pe care le promovează, evitând astfel excesul de putere sau urmărirea propriilor interese", spune Preafericitul Patriarh, conform stiripesurse.ro.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Banca Europeană de Investiții aprobă finanțarea 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Cernavodă

Proiectul de modernizare a Reactorului 1 al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă face un pas important înainte, după ce Consiliul […] Citește!

cereale din Ucraina

Seceta și conflictul din zona Mării Negre împing prețurile cerealelor la maxime. Grâul a depășit 230 euro/tonă

Piețele agricole internaționale traversează o perioadă de volatilitate accentuată, pe fondul unei combinații de factori care pun presiune asupra producției […] Citește!

Acuzații lansate de ministrul Transporturilor la adresa șefei CENAFER: „Și-a amenajat atelier de ciocolată și apartament într-o clădire a statului”

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a lansat acuzații grave la adresa conducerii Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară […] Citește!

Mihai Coteț: „PSD și Sorin Grindeanu au confiscat din nou agenda publică prin blocaj și șantaj politic”

Vicepreședintele Senatului și liderul PNL Argeș, Mihai Coteț, lansează un atac dur la adresa PSD și a președintelui interimar al […] Citește!

Andrei Tofan, căpitanul echipei FC Argeș, va deveni tată

O nouă aventură începe pentru Andrei Tofan, căpitanul echipei FC Argeș, care va deveni tată de băiețel. La finalul lui […] Citește!

Silviu Balaure, noul jucător al echipei FC Argeș

FC Argeș a anunțat transferul lui Silviu Balaure. Cu peste 200 de partide disputate în primul eșalon, este unul dintre […] Citește!

Nicușor Dan explică de ce întârzie desemnarea noului premier: „Dacă aș ști că unul face majoritate, l-aș nominaliza mâine”

Președintele Nicușor Dan susține că este pregătit să desemneze imediat un nou prim-ministru, însă doar în momentul în care va […] Citește!

Guvernul accelerează lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești: peste 400 de terenuri au fost expropriate

Executivul a aprobat, în ședința de joi, o nouă etapă necesară pentru continuarea construcției Autostrăzii Sibiu – Pitești. Este vorba […] Citește!

Momente de maximă tensiune pe DN1: Un șofer de TIR a lovit o mașină de Poliție, s-a baricadat în cabină și a amenințat că își face rău

Circulația pe Drumul Național 1 a fost blocată joi seară, în Bușteni, după un incident care a mobilizat forțe importante […] Citește!

Polițiști din Argeș, recompensați de MAI pentru intervenții care au salvat vieți

Mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș au fost recompensați de Ministerul Afacerilor Interne pentru profesionalismul […] Citește!

Guvernul declanșează inventarierea aparatului bugetar. Datele vor sta la baza reorganizării instituțiilor și eliminării companiilor neperformante

Guvernul a făcut primul pas către una dintre cele mai ample reforme administrative din ultimii ani. În ședința de joi, […] Citește!

Accident feroviar grav în Constanța: cinci vagoane au sărit de pe șine, unul s-a răsturnat complet

Un accident feroviar s-a produs joi după-amiază în municipiul Constanța, în zona stației CF Palas, unde un convoi de marfă […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!