Web Analytics

articol scris miercuri, 31 august 2022

Pastila de frumos. Un pom al vieţii (II)

În aceeași notă de umanizare a Lucrărilor tehnico-științifice ale „Zilelor prunului” (Z.P.), maestrul Dinu Săraru își dezleagă băierile sufletului, înnodând nesfârșite și înțelepte povești țărănești de prin Slătioara Vâlcei. Fragment publicat cu prilejul ediției a II-a a Z.P., 1986.

xxx

„Răbdător ca țăranul, răzbind îndărătnicia atâtor pământuri sterpe, mulțumindu-se mereu cu puțin, spuzit pe dealuri și pe coline, strecurat pe sub râpi și până sub poalele muntelui, grăbindu-se, primăvara, să înflorească și să dea lumii bucuria florii lui ca un bulgăre de zăpadă și să o împuternicească în credința ei că a ieșit, în sfârșit, la lumină, lăsându-se, primul, cotropit de albine și așteptând sfios înserările ca să izvodească suavul parfum cu care intră în drepturile lui anotimpul renașterii, Prunul mi s-a înfățișat întotdeauna, lângă obrazul curat al casei țărănești, un semn al Speranței.
Nu este el, Prunul, cel care însoțește, cu o nobilă umilință, întâmplările vieții țărănești toate, lacrima de cristal a fructului său boierind plosca de lemn înflorat ridicată în cinstea nuntașilor la întemeierea unei noi vetre de neam, dar și încărcând cu atâta smerenie recunoscătoare gestul cu care din ceașca de pământ ars se varsă primele picături în amintirea celor ce au fost?!

N-am să pot uita niciodată bucuria orgolioasă cu care se răsturnau în butiile pântecoase coșurile cu prune coapte la sfârșitul lui august, când toamna începe să se ghicească în obrazul argintat de rouă al fructului închizând în el, ca într-o cămară fermecată, mierea verii și miresmele ei la un loc.
Ogrăzile de prun, toamna, într-o geografie săracă de nesfârșitele întinderi ale grâului și porumbului venind să dea câmpiei pecetea bogăției, țineau lumea dealurilor sub aripa Speranței că nici aici pâinea nu va lipsi.
Chiotul care vestea răsturnarea celui dintâi coș cu prune în butia pregătită gospodărește cu o sete atât de sănătoasă era, așadar, un chiot al victoriei celei mai omenești, consacrând ideea de bunăstare.
Cine ar putea uita, apoi, din cei care le-au trăit, serile de toamnă târzie, la gura cazanului, cu porumbi copți stropiți cu fruntea țuicii, când începeau să se dezlege și baierile sufletului și ale limbii se înnodau, nesfârșite, poveștile țărănești?!…”

Citește și Pastila de frumos. „Expoziţia Naţională Horticolă Permanentă” (I)

«La un cosit, odată - zicea eroul meu, năiță Lucean- nimerisem pe sub niște pruni bătrâni și mă chinuiam să trag pologul drept să nu creadă lumea că am uitat să țin coasa în mână după atâția ani de război. Prunii erau albi și prunele dăduseră bine în pârg, crescuseră ca ciorchinul de strugure și de atâta dulceață plesneau numai lacrimi de miere pe obrazul lor înroșit.
- Măi, îi spun eu muierii care atunci venise cu demâncare la mine fiindcă se și făcuse prânzul ăl mic, o mai fi pe pământul ăsta un pom care să plângă de bucuria belșugului cu lacrămi de miere?
- Nu, zice ea, prunul plânge cu lacrămi de miere și omul cu lacrămi de sare și când se împreună și când se împreună mierea cu sarea se face viața!
- Îți dai seama ce a putut spune ea, nevasta asta a mea, numai din capul ei?!
- N-a spus ea întâi, îl liniștea grăbit, de fiecare dată, cazangiul, care mai auzise povestea și anul trecut, vezi de treabă și nu te speria. Însă, adăuga el, lăsând să se înțeleagă că ce era de recunoscut trebuia recunoscut chiar și din gura unei muieri, adevărul rămâne adevăr: și prunul e un pom al vieții, nu numai mărul…»”

P.S. Cine a avut ideea să redea Prunului (Z.P.) respectul înțelept cu care l-a înconjurat întotdeauna țăranul român înseamnă că a înțeles acest adevăr vechi și merită cinstirea.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Expoziţia Naţională Horticolă (II)

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB!

Denis Drăguș (27 de ani) este dispus să facă un sacrificiu financiar important pentru a-și încheia socotelile cu Trabzonspor și […] Citește!

Takayuki Seto a ajuns la Aro Câmpulung

Takayuki Seto nu mai continuă cu FC Argeș, echipă pentru care a evoluat în ultimii doi ani și care nu […] Citește!

Stadionul „fierbe“! Câți suporteri sunt așteptați la duelul Universitatea Craiova – ML Vitebsk

Universitatea Craiova este la un pas să transforme returul cu ML Vitebsk într-o adevărată sărbătoare a fotbalului. După victoria categorică […] Citește!

Ce cadou special a primit Nadia Comăneci de la Kylian Mbappe și Jude Bellingham

Nadia Comăneci (64 de ani) a atras toate privirile la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, Canada […] Citește!

Premieră în medicină: Doi roboți umanoizi au participat la o operație pe un pacient viu

Chirurgia asistată de roboți a atins un nou prag tehnologic, după ce doi roboți umanoizi au participat, în premieră mondială, […] Citește!

O înghețată vândută la Lidl, retrasă de urgență. ANSVSA anunță un posibil risc pentru consumatori

Un sortiment de înghețată comercializat în magazinele Lidl din România a fost retras de pe piață, după ce s-a constatat […] Citește!

ANSVSA a descins în benzinării! Amenzi de peste 218.000 de lei și două unități închise după controale

Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au continuat seria verificărilor în benzinăriile din România care comercializează […] Citește!

Trump întoarce foaia în războiul cu Iranul: renunță la taxa de 20% pentru navele din Ormuz, dar războiul continuă

Președintele american Donald Trump și-a schimbat radical poziția în privința taxei anunțate pentru navele comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. După […] Citește!

Dario Šimić, fost câștigător al Ligii Campionilor cu AC Milan, arestat într-un dosar de corupție

Fotbalul croat este zguduit de un nou scandal, după ce Dario Šimić, fostul mare internațional croat și câștigător al Ligii […] Citește!

CFR Cluj, sub presiunea UEFA. Clubul trebuie să achite datorii de 1,4 milioane de euro până pe 15 iulie

CFR Cluj se confruntă cu o situație financiară delicată chiar înaintea startului noului sezon competițional. Potrivit informațiilor publicate de Gazeta […] Citește!

UE schimbă regulile pentru fondurile europene: Fermierii vor primi mai ușor bani pentru promovarea produselor românești

Fermierii și organizațiile din sectorul agroalimentar vor avea acces mai simplu la finanțările europene destinate promovării produselor, după ce Comisia […] Citește!

Bugetul CNAIR, întors din drum! 500 de angajări eliminate după intervenția Ministerului Transporturilor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) renunță la planul de extindere masivă a personalului, după ce Ministerul Transporturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!