Web Analytics
scris joi, 17.06.2021

Pastila de frumos. „Tulipa Piteşti”, pe Calea Bucureşti

Păstrez încă vie în memorie splendoarea covorului continuu de trandafiri, de aproape 1 km, cu care Piteștiul m-a întâmpinat, cu jumătate de secol în urmă, urcând dinspre sud până pe prima sa terasă, pe Calea București, când eu urma să devin cetățean definitiv al Argeșului. Mi se așternea în fața ochilor, pe o lungime de aproape 800 de metri, un covor masiv, multicolor, de circa 5-6000 de trandafiri care ocupau banda, până la bordură rămânând circa 1 m. Banda de 4,5 m din centrul Căii București este, într-un fel, inima Piteștiului, fiind amplasată în mijlocul unui spațiu peisagistic magistral conceput de nemuritorul arhitect al frumosului care a fost Gheorghe Pacea. Sunt de acord că plantele erau îmbătrânite și banda trebuia regenerată.

Pastila de frumos. „Tulipa Piteşti”, pe Calea Bucureşti

Numai că, etapa următoare, de înnobilare a unei cărți de vizită, trebuie să aducă un concept nou, superior, într-un oraș care, între timp, a devenit municipiu universitar și a căpătat numele de Oraș al Lalelelor, implantând o lalea chiar în semnul heraldic, în stema municipiului. Asemenea mie, prima imagine a intrării în Pitești a oricărui oaspete trebuie, prin grandoarea și splendoarea panoramei care i se oferă, să i se întipărească în memorie pentru totdeauna. Cu atât mai mult cu cât, din acest an, Piteștiul și-a sporit zestrea edilitară prin plantarea în fața Primăriei, de către domnul dr. ing. Cristian Gentea, a splendidei donații, soiul „Tulipa Pitești”, creație a domnului Frank Timmerman, din Țările de Jos.

Mulțumindu-i domnului Frank, îl așteptăm, în toamnă, să planteze, alături de domnul primar, Tulipa de Pitești pe Calea București, consfințindu-i astfel identitatea și calitatea de carte de vizită a Piteștiului. Spun asta pentru că, pe cel mai expus spațiu din municipiu, trebuie să etalăm plante cu cea mai înaltă valoare decorativă și reprezentativă, în cazul Piteștiului – lalelele. Florile ar putea fi plantate pe cele 25 de spații-peluză, libere, între grupările actuale de trandafiri ca prim decor, în perioada Simfoniei, dintre acestea cel puțin două-trei să fie ”Tulipa Pitești”, alături de câteva soiuri din viitoarea Colecție Națională de lalele pe care Piteștiul va trebui să aibă onoarea de a o organiza.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Spaţiul verde – componentă de prim ordin a vieţii piteştenilor

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită