Contextul socio-politic al anilor 1990 – 1991 a influențat profund întregul parcurs al „tranziției”și efectele pe care le trăim, departe de cele așteptate și de cele ce puteau fi atinse dacă porneam pe un drum clar, al normalității. Istoria ar trebui să consemneze lozincile la ordinea zilei chiar ale postului național de Televiziune și Radio, precum „vin moșierii”, sau, din gura celei mai influente personalități: „proprietatea este un moft”!
În această atmosferă, cunoscând agricultura argeșeană, privată, la ea acasă, printr-un stagiu de aproape un an, performanțele acesteia în plină implementare a Planului Marchal (1969), respectiv structura de exploatare a pământului în ferme specializate de dimensiuni medii, viabile pentru fiecare cultură, am elaborat, în 1991, un document, expunând un concept de trecere a agriculturii socialiste la cea privată, cu menținerea avantajelor exploatării comasate a pământului, folosind o tehnologie modernă, rezultând, în același timp, constituirea unei Clase Mijlocii – element de echilibru între marea și mica proprietate. Sintetic, soluția urma să fie delimitarea în cuprinsul marilor ferme, aride, ale CAP și IAS, a unor ferme medii, specifice fiecărei culturi (la pomi 10-15 ha) și atribuirea acestora specialiștilor din unitățile socialiste desființate, ca prim detașament de fermieri particulari.
Citește și Pastila de frumos. Rodul pământului românesc
Despăgubirea micilor proprietari cu terenul cuprins în fermele respective urmând a se face valoric. Documentația prezenta toate detaliile de rigoare, nefiind o simplă propunere! Studiul a fost adus la cunoștința președintelui țării, ministrului agriculturii, mass-media. Singura instituție care a luat în considerare șansa și m-a consultat a fost Institutul de Economie Mondială, prin director, Constantin Ionete, și director adjunct Mircea Ciumara. Apreciere favorabilă, dar fără vreo influență politică!
S-a mers pe calea pulverizării, a retrocedării proprietăților, conform Legii 18/91, până la a „20-a spiță de rudenie”, nici până astăzi finalizată, cu numeroase litigii încă pe rol! În loc de o țară cu câteva sute de mii de ferme mijlocii, specializate, concentrate în întreaga țară, în zonele cele mai favorabile, și o clasă mijlocie deja formată, s-a ajuns la un adevărat jaf în proprietatea agrară românească.
Citește și Pastila de frumos. Mirifica lume a lalelelor, în continuă dezvoltare
A contat mult considerarea proprietății drept „un moft”, repetată de mai multe ori de președintele Iliescu. Au apărut marile latifundii, care, după o statistică din 2008, îl aveau în frunte pe Culiță Tărâță, cu cele 55.627 ha din Insula Mare a Brăilei, urmat de Comcereal SA Vaslui – Porumboiu, cu 25.545 ha; „Agrocereal SRL Timiș”, 22.477 ha. Oricum, primele 50 latifundii din epocă însumau 430.000 ha, profitând în primul an al integrării de considerabila sumă de 34 milioane euro drept subvenții! O structură recentă a proprietății agrare evidențiază următoarea stare:
Între cei 3.080.000 de proprietari mici, sub 3,10 ha, pe gospodărie, proprietatea mijlocie, fără a fi devenit adevărate ferme, cuprinde numai 6.000 proprietari, deținând în medie 70 ha teren. Extrema superioară, a latifundiarilor (nu toți sunt baroni!), însumează 12.000 persoane, cu proprietăți și de 10-20 mii ha, cu o medie de 485 ha fiecare. Rodul unei asemenea structuri a folosirii pământului (6 mil. ha parcelate), în condițiile reglementărilor impuse de integrarea în UE privind circulația bunurilor și piața agroalimentară conduc la vulnerabilitatea și riscul pentru securitatea alimentară a țării, fără a mai aminti de efectele colaterale: migrația, cu cei 4-5 milioane de români în pribegie, depopularea satelor, milioanele de hectare de teren pârloagă, în părăsire, ș.a. Încă așteptăm soluții și intervenția Academiei Române și A.S.A.S, ambele cu institute de economie agrară în structură. Și, desigur, a clasei politice, responsabilă în a le aplica. Dezbaterile din campaniile electorale viitoare oferă privilegiul pe care îl tot așteptăm. Sugestii, în ediția viitoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi… necesara competiţie!
0 Comentarii