La nivel european, în Comisia Agricolă, în Consiliul Europei și în țările membre UE, de câteva luni se dezbat principiile, reglementările, pentru o nouă politică agricolă comună (PAC), care urmează să fie instituită pentru perioada 2028-2034. Cu acest prilej trebuie să constatăm un adevărat paradox (dacă avem capacitatea, responsabilitatea, de a-i înțelege dimensiunile și consecințele), de a fi țara (a patra din U.E. ca întindere funciară, peste 15 mil. ha) cu cea mai mică structură de proprietate agrară, 2,7 ha în medie, deținută de cca. 4.280.000 exploatanți. Suntem, în schimb, țara cu cele mai mari exploatații, adevărate latifundii, zisele „ferme” de ordinul zecilor de mii ha fiecare. Peticele, micile proprietăți de câteva hectare, multe – aproape 1 milion sub 1 ha (nefinanțate de APIA), ocupă, de regulă, terenurile mai puțin fertile, dealurile și colinele, cu dificultăți în marea mecanizare.
Latifundiile se întind pe terenurile mănoase, plane, de câmpie, pretabile la mecanizarea, la unele culturi, a tuturor lucrărilor tehnologice. Subvenționate prin APIA, cu fonduri U.E. în primul an după aderare (2008), Insula Mare a Brăilei (Culiță Tărâță) a primit 2,8 mil. euro; Comcereal (Adrian Porumboiu), 1,5 milioane euro; Inter-Agro (Ioan Niculae), 1,0 milioane euro. Paradoxul este că latifundiile nu sunt proprietăți ale administratorilor, ziși fermieri (unele statistici arată că numai 2% din terenuri sunt cumpărate), marea majoritate a latifundiilor se suprapun peste petice – proprietăți ale arendatorilor (devenită țărănime română!). Legea 18/91, după colectivizare și comasare, a „repeticit” agricultura românească, una din prevederi, cu totul „insidioasă”, fiind aceea că nu se restituie decât până la 10 ha pământ?!
A existat dorința manifestă, după lozinca „proprietatea este un moft”, ca pulverizarea terenurilor să atragă nevoia de comasare și, deci, o nouă formă de „colectivizare”. Numai că vremurile, valurile capitaliste l-au cuprins și pe diriguitorul treburilor țării din epocă și, în loc de colectivizare, a patronat o nouă formă de exploatare a pământului, specifică României, unicat în Europa, „latifundizarea”! Odată greșeala făcută (Legea 18/91), comasarea peticelor ar fi urmat calea normală pentru constituirea în ferme familiare, și anume Piața Funciară, după modelul vestic, „Politica structurilor” derulată coform Planului Marshall, după al Doilea Război Mondial. Ar fi fost necesare Cadastru, Credit cu dobândă favorabilă, Preemțiunea de vecinătate, voință politică. Nu s-a dorit, de fapt nu s-a aplecat nimeni serios asupra structurilor agrare, lăsându-se totul pe seama mersului de la sine, mai mult sub imperiul afirmațiilor președintelui precum că „economia de piață se bazează pe corupție și imoralitate”, s-a desfășurat paralel cu… numita „capitalizare de cumetrie”.
S-a ajuns ca fără Piața funciară care să facă posibilă, prin vânzare-cumpărare de „petice”, constituirea de ferme medii, la dimensiunile celor vestice, să se accepte – pentru a nu rămâne pământul nemuncit – calea așa-ziselor „asociații”, de fapt a micilor arende care s-au tot dezvoltat, mai ales după 2007. Integrarea a stimulat latifundizarea, prin părăsirea micilor petice de către „căpșunari” și prin subvențiile U.E. care au început să vină conform Politicii agrare comune (PAC). Am citat din exemple de subvenții primite în 2008. Așa s-a ajuns la actualele latifundii, multe cu proprietari străini, chiar non UE. Comisa Europeană, într-o primă fază de analiză, propune modificarea PAC pentru 2027-2037, reducerea cu 25% a bugetului pentru agricultură; fermele până la 150 ha primesc efectiv nivelul stabilit (s-a propus 130-240 euro/hectar); fermelor cu dimensiuni între 150-750 ha li se aplică o „degresivitate” de 25%, iar peste 750 ha, indiferent de mărime, plafonul de 100.000 euro pe fermă. Urmează ca Parlamentul European să decidă. Detalii în ediția viitoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Omul şcolii
Citește și Pastila de frumos. Pământul – cere, are nevoie de gândire, nu de urlete!
0 Comentarii