Renunțasem. Câteva motive mă determină să revin: în primul rând, dragostea și grija față de una din creațiile vieții mele, „Simfonia Lalelelor”. Poate o voi mai apăra de a deveni altceva decât genul pentru care a luat ființă: prilej de meditație, de înălțare a gândurilor, de admirație a creațiilor Dumnezeiești – florile; în al doilea rând pentru considerația pe care i-o port distinsului manager al „Jurnalului de Argeș”, în persoana d-lui Cristian Vasile, care reușește să mențină în viață o activitate cu care presa se poate mândri; nu în ultimul rând, pentru respectul față de piteșteni, de argeșeni, cititori ai acestor pagini. Și pentru mobilul situației în care sunt pus, aproape de a fi considerat impostor în creația „Simfoniei”, voi face o trecere în istorie.
Întrebarea din titlu, „de ce?”: când a fost pusă pe rol E.N.H.P , în 1978, odată cu prima ediție a S.L, la spațiile verzi din Pitești funcționa ca ing. șef Gh. Pacea, creatorul spațiilor verzi din Pitești și din alte localități, inclusiv la Cairo, Egipt. Cum l-am cunoscut pe ing. Gh. Pacea. După 20 de ani de cercetător la Stațiunea Voinești și după un stagiu de 9 luni la Versailles – Franța, am fost numit director al Stațiunii. Dornic să fac și eu ceva, văzusem atâtea prin lume, m-am gândit la amenajarea unui părculeț în jurul clădirii. Nu m-am încumetat, cu noțiunile pe care le aveam „din văzute”. Am aflat că la Pitești ar exista o persoană care să-mi proiecteze și, eventual, să mă sprijine cu material săditor. Venind la Pitești, 1970, l-am descoperit pe ing. Gh. Pacea, se afla în execuția Expo-parc. Funcționa ca ing. șef din 1966. De ce avea ca director un tehnician, pe un anume Popa Alexandru? Se practica frecvent în economia comunistă – conducători politici. Și din alte cauze, pe care le voi prezenta cu altă ocazie.
Anii 1970-1971, dl Pacea a fost un frecvent al Voineștiului. Și astăzi mai există aliniamentul din Thuia și petele de Jenuperus pe care le-a adus de la Pitești. Am avut ocazia să-i prezint miile de diapozitive cu imagini din marile parcuri din Apus, inclusiv peluzele cu covoare de lalele ale Versailles-ului, pe care le-am prins în toată spendoarea lor, eu începându-mi stagiul la 1 martie 1969. Revenind la 1978. Proiectul Expoziției floricole a „Simfoniei” pe care o aveam în viziune, similar celor văzute în lume, nu își găsea locul în nicio construcție din Pitești (din nefericire, nici în prezent, în afară de locația ideală asigurată de dl. Primar Cristian Gentea în Lunca Argeșului, pavilionul specializat fiind în așteptare). Am acceptat un compromis, holul Casei de Cultură a Sindicatelor. La Simpozionul primei ediții, am prezentat, însă, nevoia de construcție a unei Case adevărate pentru „Simfonie” și conceptul de a o realiza. Primarul din epocă, Valeriu Nicolescu, cu „dospeală” de adevărat muscelean, a identificat la Valea Teiului, ieșirea spre Craiova, 20 ha teren, pe care, pe baza unei machete-proiect a arhitectului Ernst, au și început lucrările de amenajare a unei Expoziții Naționale Horticole Permanente, cu 4-5 ha pentru fiecare sector – pomi, vie, legume, flori, cu pavilioane specializate.
Au început lucrările. Am în față „Secera și Ciocanul” din 30 martie 1980, care consemnează prezența în șantier a subsemnatului și a d-lui Pacea. Din 1979, dl Pacea a fost transferat la Trustul Pomiculturii de la Mărăcineni. Politrucul șef de la spațiile verzi, tehnicianul Alexandru Popa și Mircea Pungoci, devenit ing. șef în locul d-lui Pacea, n-au mai călcat pe la Valea Teiului. Mai mult, noul prim secretar al PCR; Ion Sârbu, a fost orientat să dezavueze acțiunea, sistând lucrările unui obiectiv ce urma să devină un Parc cultural, tehnico-științific și de agrement, cu pavilioane pretabile pentru Expozițiile „Simfoniei”. Influența nefastă s-a manifestat și în evoluția S.L. Încet, încet, „în pași”, M. Pungoci, insinuându-se pe lângă primărie ca a toate știutor, despre S.L, reușind să elimine dintre organizatori Institutul de la Mărăcineni (creierul S.L.), să abandoneze Simpozionul, standurile realizate de comercianți (nu de cercetători-creatori), populism ieftin și multă politizare. Am prezentat, foarte succint, meritele unor personaje (gropari, pe fond) pe care o relicvă culturală, asigurându-i-se din noblețe (ca să nu spun din milă) o mână de ajutor, înțelege că poate să denigreze nu o persoană, ci istoria unei instituții, care este „Simfonia Lalelelor”. Uitându-l, stânjenitor, definitiv, pe cel care a plantat lalelele în centrul Piteștiului, Gheorghe Pacea. Oare, redacția?!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Acceptăm o agricultură în îngustime a unor minţi?
Citește și Pastila de frumos. Pomicultura – cu oaste dezarmată
0 Comentarii