Vi se destăinuie, cu voia lui Dumnezeu, un trăitor al evenimentului, determinat să intervină de apariția într-un ziar central a articolului „Se ridică primul campus pentru învățământul dual din mediul rural – Fabrica de meșteri din Argeș”.
Este vorba de Vulturești. Am preluat termenul de „învățământ dual”, fără a-l agrea, considerîndu-l din categoria „formelor fără fond” din zilele noastre. Am în față „Gorjanul”, ziarul de tradiție al județului străbătut de Jiu, din 22-30 septembrie 1938, și o fotografie în care mă regăsesc și eu, participant la o manifestare, sărbătoare, după 14 ani de activitate la Gimnaziul Industrial din Pojogeni-Cerăt” (înființat în 1924). Am participat în calitate de „străjerel”, alături de tatăl meu, ctitor de la temelie al respectivului așezământ. Reproduc „ad literam” reportajul realizat de Jan Bărbulescu, patronul și directorul ziarului „Gorjanul”, personalitate cu presupusă obârșie argeșeană, intitulat „O școală de nădejde”.
„Sunt aproape 4 luni de atunci. 24 mai. Ridicarea Pavilionului Național la școala primară din Cerăt. Asistă lume multă, autorități, comandanți premilitari, străjeri, autorități școlare. Serbare străjerească, frumoasă; expoziție de lucru, admirabilă; demonstrații străjerești, cu industria cînepei, bine reușită; defilarea străjerilor și a premilitarilor – la înălțime. Ce a uimit însă oaspeții, ce a mișcat până în adâncul sufletului pe cei veniți de departe – și, poate pentru prima oară în acest loc – au fost DEMONSTRAȚIILE ÎN ATELIERE – ale elevilor Gimnaziului Industrial. Atelierul de Croitorie națională – abagerie – singurul atelier pe țară de acest gen – trei mașini de cusut în plină activitate; în jurul bancului, 15 elevi croiesc, pun găetane, brânașe, așează buzunare, nasturi, gulere etc, iar în rafturi, așezate în ordine, obiecte gata: veste, nădragi, haine țărănești, - de ți-i mai mare dragul să privești…
Citește și Pastila de frumos. Îndrumarea ştiinţifică a agriculturii româneşti
Atelierul de tâmplărie, te impresionează muzica ieșită din ciocănitul cercurilor pe butoaie, cu vâjâitul strungului și foșnetul rândelii și gilăului. Birouri, paturi, noptiere de nuc, mese, scaune, garderobe, așezate frumos, stau mărturie de munca și sârguința ce se depune aici. Atelierul de fierărie, ai impresia că intri într-o uzină. Două focuri roșesc fierul; la trei nicovale la rând, elevii – câte doi, câte trei și câte patru, - bat în cor de-ți ia auzul… Și ce lucruri frumoase și utile au ieșit din mâna lor!…care, cabriolete, solid și estetic lucrate, balamale de porți, unelte agricole și câte altele! … Ieși din ateliere cu sufletul înviorat de desfășurarea muncii, mulțumit că în acest sat s-a putut înfăptui o asemenea minune: Gimnaziu industrial cu rezultate atât de frumoase. Această școală a fost înființată în 1924 și transformată în gimnaziu industrial în 1937. Este așezată în mijlocul satului Cerătu, lângă școala primară. Acum 15 ani prin aceste locuri erau mărăcini, prin satele din regiune se găseau foarte puțini, iar prin altele deloc - meșteșugari îndemânatici să facă un lucru cât de mic, necesar gospodăriilor țărănești. Acum, după 14 ani de existență a acestei școale, fața satelor din regiune se găsește într-o continuă prefacere. Au dispărut, în bună parte, ușile dintr-o bucată, ori din câteva scânduri alăturate, așezate la voia întâmplării. Au apărut pridvoarele frumos lucrate, ferestrele mari, iar în interior paturi, mese și scaune, de ți-e drag să intri în mare parte din gospodăriile țărănești.
S-a împlinit în regiune, un mare deziderat al învățământului sătesc: îndrumarea sătenilor către deprinderi practice, un comandament al vremurilor de acum: deprinderea românilor cu meșteșugul, necesar pentru a lucra în fabrică. Școala începe cu 20 de elevi, ca în anii următori să depășească 100, absolvind până în prezent 170 de meșteri. Înainte de a pune punct rândurilor de față, socotesc o datorie de conștiință a arăta că existența modestei școale de meserii, localul, și tot ce are, se datoresc în cea mai mare parte învățătorului Ion D. Isac, fost deputat și vrednic fiu al satului Cerătu, pentru a cărui înălțare își irosește și ultima clipă de odihnă”.
Completez eu: școală cu internat pentru copii săraci din satele vecine, admis prin concurs după cinci clase primare. Extrabugetară, întreținându-se din vânzarea comenzilor realizate în atelier. La etaj amenajate clasele pentru învățământul teoretic, biblioteca și, remarc în mod deosebit, locuința directorului, permanent, ziua și noaptea în viața școlii. Iată, deci, că învățământul tehnic în satele românești are tradiții „de secole”, chiar dacă nu se numea „dual”!
Dr.ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Îndrumarea ştiinţifică a agriculturii româneşti (II)
Citește și Pastila de frumos. Îndrumarea ştiinţifică a agriculturii româneşti (III)
0 Comentarii