„Voi îmi aduceți Dâmbovița și Argeșul în cerul gurii. Voi sunteți rodul fericit al pământurilor subcarpatice care au legănat cu unduirea lor copilăria poporului nostru…. Voi sunteți bucuria cea mare a acestor pământuri, râsul lor cristalin, sănătatea și optimismul lor și tot ce pot avea ele mai frust și mai pur… Voi sunteți echilibrate și desăvârșite, fără niciun exces, în nicio privință, armonioase și pure, diane și minerve aninate de crengile pomilor. Ce frumoase și ce rotunde sunteți și cum înnobilați ființa și spiritul nostru, ca și cum am atinge cu degetele înfiorate sânii domnițelor de odinioară!”
Merele, căci despre ele este vorba în penița lui Geo Bogza; am ales superba evocare a „rodului fericit al acestor pământuri” în primul rând pentru că cele două „pământuri”- județe, vecine, mi-au sălășluit propria-mi viață profesională (65 ani), tot plecând în lumea mai luminată, dar întorcându-mă de fiecare dată; dar mai ales, însă, pentru amărăciunea și dezamăgirea că, de ani buni, „simțim în cerul gurii” Vistula poloneză sau Tibrul italian. Merele noastre, atâtea câte se mai fac, rămân „atârnate pe crengile pomilor” în seama troienelor iernilor! De ce? Toate se trag mai de demult (la care s-au suprapus întocmelile ultimilor ani, după integrarea în Uniunea Europeană, 2007); în primul rând, din capacitatea și limitele diriguitorilor Ţării Românești, de secole, așa cum am arătat, începând cu reformele funciare ale lui Cuza, care, prin legi administrative, au împărțit pământul în laturi de numai 5 hectare unor brațe „goale” de mijloace tehnice, fărâmițându-l prin succesiune (după dreptul roman) tuturor urmașilor, ajungându-se, după câteva generații, la o medie a gospodăriei de numai 2,5 ha, aceasta, la rândul ei, formată din 4-5 parcele, situate chiar la kilometri unele de altele.
Citește și Pastila de frumos. Drapelul, de ziua lui, absent de pe Primărie şi din Piaţă
În timp ce structurile de proprietate agrară apusene, printr-o evoluție naturală, după principii economice, au ajuns la dimensiunile favorabile pentru asigurarea unei existențe decente a proprietarilor, în funcție de cultură, și anume: 10-15 ha livadă pomi sau vie; 8-10 ha legume; 150-200 ha de cereale etc. exploatații cu terenurile concentrate, de regulă, în același trup. Constatăm randamentele scăzute ale pământului românesc, pulverizat în perioada interbelică, chiar imediat după marea împroprietărire din 1921, când 6 milioane ha din marea proprietate au trecut în proprietatea a 4,8 milioane de țărani înstăriți, pentru formarea unei clase mijlocii. Nu s-a reușit. A venit colectivizarea, cu distrugerea proprietății private. S-a trecut la concentrarea și specializarea marilor tarlale socialiste. Mecanizare. Chimizare. Specialiști. Irigații. Randamentele au crescut cu 15-20% față de fâșii, dar au ajuns numai la 40-50% din nivelul fermelor apusene.
A venit, în sfârșit, 1989. Ce s-a întâmplat cu agricultura după? Încă din 1991, printr-un studiu elaborat, am propus o cale, o soluție contrară Legii 18/91, de evitare a unei noi pulverizări și de formare a clasei mijlocii, prin delimitarea în cuprinsul marilor tarlale socialiste a unor ferme la nivelul celor apusene, respectiv 10-15 ha pomi sau vie, 150-200 ha cultură mare etc.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Întoarcerea la Pământ (1)
0 Comentarii