Evenimentele ultimilor ani, în desfășurare, relațiile internaționale, până la războaie, mișcările socio-economice, pandemia, criza energetică, diverse restricții dovedesc instabilitatea și imprevizibilul în viața noastră. Iar ce va urma după ne obligă la o responsabilă întrebare privind chiar rezistența biologică, și anume cum ne vom asigura hrana, criza alimentară fiind programată pe toate vocile. În ceea ce ne privește, cred și sper că ne vom întoarce cu privirea-și interesul mult mai rațional către fundamentul care ne-a fost leagăn și pavăză în formarea și existența noastră ca neam între neamuri, Pământul!
În spiritul binelui și frumosului, care ar trebui să ne anime în toate împrejurările, vom încerca să dedicăm câteva ediții acestui subiect de interes capital. Pământul românesc folosit pentru agricultură, resursa funciară, însumează 14,837 milioane ha, plasându-ne între țările cu potențial agricol mediu. Un imens teritoriu binecuvântat de Dumnezeu cu condiții naturale variate pentru folosințe diferite, de la dealurile înalte de sub munte, la noi în zonă, de la oieritele muscele, colinele, podișurile, cât vezi cu ochii, până la întinsele și mănoasele aurite câmpii.
Citește și Pastila de frumos. Arborele-lalea. Tulipanul
Amplasarea geografică, împrejurările istorice au contribuit ca în decursul secolelor și, din păcate, și în prezent pământul nostru să nu producă decât în proporție de 40-50% din potențial, comparativ cu productivitatea pământului din agricultura apuseană. Acum 100 de ani, o imensă proporție din populația acestor meleaguri - cca 80% - își asigura existența din agricultură. În prezent, din statistici 30-35% dintre locuitori au încă activități în agricultură, destul de mult față de 3-5% în agricultura apuseană. O clasă țărănească însemnată, a cărei formare și năzuințe au fost sintetizate magistral și romanțat de Liviu Rebreanu în „Ion” și „Răscoala”, dusă mai apoi la consacrare academică prin discursul de recepție la primirea în înaltul for (cutuma fiind ca noul candidat să țină un cuvânt de elogiere pentru ocupantul anterior al locului rămas liber, de obicei prin deces).
Referindu-ne la Rebreanu (1940), nu a fost cazul, prin excepție creându-se un nou loc, situație în care Rebreanu a cuvântat: „Fără înaintaș aici sunt silit să mă prezint cu unul din afară. E strămoșul meu și al unora dintre d-voastră, iar într-un sens mai larg al tuturor: Țăranul Român. Lauda mea, bună, rea, aș vrea să fie o mângâiere, cât de slabă, pentru multele, nespus de multele proboziri ce le-a îndurat țăranul român secole de-a rândul”. Bucata de pământ, formarea structurilor de proprietate în satele noastre s-au suprapus peste trei secole, dar, din nefericire, bucata de pământ care i-a fost atribuită a fost (și este) prea mică, nereușind să-i asigure proprietarului un venit la nivelul unei vieți decente. Începută de Cuza în 1864, continuată în principal cu Legea agrară din 1921, marea împroprietărire, cu Legea 187/1945 și decretele 831/1949 și 115/1959 - care au distrus complet proprietatea particulară - colectivizarea din 1962, în sfârșit, Legea 18/1991, după Revoluție, toate fără efectul așteptat!
A urmat „tranziția” fără de sfârșit, în care încă ne aflăm, migrarea a 3-4 milioane de români peste hotare, majoritatea locatari ai satelor depopulate, paragină și mărăcinișuri pe milioane de hectare, iar ca finalitate dramatică, 70-80% din produsele agro-alimentare asigurate din import! De ce și ce e de făcut? În edițiile următoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Drapelul, de ziua lui, absent de pe Primărie şi din Piaţă
0 Comentarii