Înainte de a continua firul istoriei „Simfoniei” (S.L.), se cuvine o scurtă analiză, de profunzime, a filosofiei vieții S.L. în perioada de după „cortina de fier”. Vom constata, urmare a conceptului cu totul particular pe care și l-a propus, acela de a fi o manifestare tehnico-științifică de nivel național, într-un ambient cultural recreativ select, totul încadrat de spațiile verzi înnobilate atunci cu mai puțin de 100.000–150.000 de lalele, în aceste circumstanțe, deci, S.L. a reușit să se strecoare ca un eveniment, aproape biologic necesar vieții noastre spirituale, într-o perioadă gri a istoriei, inclusiv cu lipsuri materiale ale traiului cotidian. „Simfonia Lalelelor” nu a adus hrană materială, a oferit-o pe cea sufletească, în liniște și meditație, dovedită tot atât de necesară. Maestrul Marin Ioniță, în scrierile sale, nu fără temei, îndemna: „să îngenunchem în fața florilor de la S.L., în sensul de «a ne pansa rănile războiului dintre noi»” și de a „ne înălța gândurile”. Și, intrând în fondul evenimentelor determinate ale stării descrise, urmărind coordonatele S.L. din epocă, vom constata că S.L. s-a confundat de fapt cu „Expoziția de flori, plante de apartament și aranjamente florale” (așa cum a fost denumită pe bannerul nașterii din 1978). Simpozionul care s-a alăturat organic în primele 12 ediții nu a avut în vedere marele public, având utilitate restrânsă, pentru organizatorii standurilor. Nu au existat paradă, concerte etc. Câteva date statistice, semnificative, ale primelor 12 ediții din socialism: au fost organizate, în total, 302 standuri, în medie 25 standuri în fiecare ediție. Dacă se efectuează 3-4 minute pentru privirea analitică – admirarea unui stand, rezultă, similar unui spectacol de operă; teatru, film, o oră și jumătate – două ore pentru vizitarea întregii Expoziții.
Au fost unități care au participat la toate edițiile, precum Stațiunea de Cercetări Cluj, Serele Codlea, Fac. de Horticultura București, Stațiunea de Cercetări Băneasa, Spațiile verzi Pitești; destul de frecvente grădinile botanice București, Craiova, Galați, Iași, de asemenea Spațiile verzi Cluj, Timișoara, Brașov, Ploiești, Târgoviște ș.a. Echipele de realizatori din țară pentru care s-au asigurat condiții decente de petrecere a timpului au fost formate, în medie, din trei persoane. Începând cu ediția a IX-a (1986) au organizat standuri și floricultori particulari, precum Mateescu Aurel, din Brașov. Dintre participanți, în afara relațiilor de prietenie și colaborare profesională a început să se anime competiția, de la un an la altul, în a realiza standuri în concepție originală, etalând noutăți, bogăție și diversitate.
Despre primarii Manole Bivol și Nicolae Zevedei, fără semnificații la viața S.L., cu mențiunea de a nu fi fost abandonată și de menținere a caracterului tehnico-științific, mai ales datorită colaborării cu Comisia Centrală de Floricultură, de președintele acesteia, Ion Ceaușescu, care a participat la toate edițiile până în 1989. Un corolar a ceea ce a reușit să devină fenomenul S.L. la comunitatea piteșteană a fost redat tot de Marin Ioniță în mai 1998, în România Liberă: „S.L. a însemnat mai mult decât o expoziție de flori, poeții orașului au cântat florile în șezători cu public, artiști plastici au deschis 4 expoziții cu tematică florală, Expoziția jubiliară (a X-a) a întrecut pe toate celelalte, întrecându-se pe sine prin bogăția de flori, prin ingeniozitatea aranjamentelor florale. S-a demonstrat că floricultorii din România au ameliorat și creat noi soiuri și hibrizi competitivi prin forme, culori, parfum, pretabili pentru orice împrejurare”. Cu totul deosebit doresc să subliniez implicarea cu adevărat în viața comunității pe care soarta a vrut să o păstorească, comportament departe de a unui simplu funcționar, al fostului primar Valeriu Nicolescu.
Voi exemplifica cu două episoade. Prin 2002, consilier local al municipiului Pitești, s-a opus cu vehemență într-o ședință a Consiliului, externalizării S.L. către o firmă bucureșteană, pusă în discuție de primarul Tudor Pendiuc. A fost de notorietate replica dl. Tudor Pendiuc la afirmația consilierului Valeriu Nicolescu că „ar trebui adus un sobor de preoți în Piața Milea să-i facă pomana (S.L.)”. Replica a avut în vedere vârsta înaintată, spre 70 ani, a d-lui Valeriu Nicolescu: „Eu sunt prea tânăr ca să mă gândesc la popi!”. Fără comentarii. Apoi, în 2011, când făcându-i o vizită la București unde și-a petrecut ultima parte a vieții, tot amintindu-ne de S.L., pe rol fiind amenajarea Zăvoiului din Lunca Argeșului, reamitindu-ne de Valea Teiului, am întocmit un documentar către autorități (T. Pendiuc, C. Nicolescu) pentru a-i crea, cu acest prilej, o casă a S.L. în Lunca Argeșului, cu semnătura sa, a d-lui Gh. Pacea și a mea (dețin documentul). Iată că, după ani, în 2022, dl. primar Cristian Gentea demarează crearea în Luncă a Casei S.L. Să-l ajute Dumnezeu!
Dr. ing. Ilarie Isac



























0 Comentarii