Am rămas, la evocarea celor 75 ani trecuți, la înființarea primei livezi intensive din România, în primăvara anului 1962, pe 20 ha la trupul „Izvoare”; menționez că stațiunea Voinești, care ajunsese să administreze, în timp, până la 620 ha teren, acesta nefiind comasat, ci în loturi, pe care le-am denumit „trupuri”, pe teritoriul comunelor învecinate. Pentru cunoaștere, în istoria pomiculturii, trebuie să consemnez dificultățile întâmpinate pentru amplasarea celor 20 ha, pe Lunca Dâmboviței, pe teren plan.
Directivele politice stabiliseră locul pomilor numai pe terenuri improprii culturilor cerealiere, pe pantele dealurilor, reglementări pe care Argeșul nostru, din păcate, le-a urmat, ajungându-se chiar la 57.000 ha (1966), plantații ce și-au urmat soarta, astăzi înregistrând un patrimoniu pomicol în jurul a 20.000 ha. S-a reușit o excepție la Voinești. Ne aflam în fața necunoscutului, mă refer la operațiunile tehnice concrete de realizare a coroanei pomilor întinse pe sârmele spalierilor. Adoptând sistemul, a trebuit să îl adaptăm. Întreaga plantație urmând să dea soluții pentru toate speciile pomicole. La fiecare specie s-au plantat mai multe soiuri, mai mulți port – altoi la mai multe distanțe între rânduri și între pomi pe rând. Am început plantarea, odată cu care alte numeroase detalii tehnice și-au așteptat rezolvarea: spalierul, stâlpii de susținere, la ce lungime să-i confecționăm, cât să îi înfigem în pământ, câte sârme să întindem, la ce distanță una de alta; coroana, ramurile dirijate pe rând, la ce unghi față de ax să le înclinăm, câte etaje de ramuri pe ax, arcuirea ramurilor de rod, când și cum o să o realizăm? Etc, etc. Am reușit să dăm răspunsuri.
Noua livadă, în funcție de specie, soi, port altoi, a început să rodească în al treilea an după plantare, la măr obținându-se 25-30 t la hectar. S-a confirmat că numeroasele dezavantaje ale sistemului clasic de cultură amintite sunt eliminate în sistemul intensiv. Pe baza experienței acumulate, Stațiunea Voinești a stabilit tehnologia noului sistem care, după 1965, a început să fie preluat mai întâi de celelalte stațiuni pomicole, de Facultățile de Horticultură, unele IAS-uri și chiar CAP-uri. Institutul de la Mărăcineni a organizat chiar o platformă, dezvoltând cercetările în domeniu. Mai ales după 1970, când Șuța Aurel a părăsit Voineștiul, devenind piteștean. Pe linia intensivizării, în continuare, la Trupul Gemenea al Stațiunii a fost înființată, în toamna lui 1971, prima livadă supra intensivă cu un număr de 5.714 pomi/ha. În al doilea an, după plantare s-au obținut 10t/ha, pentru ca în anul 6 să atingă 80t/ha. Trebuie să consemnez că „îngândurații” de la Voinești, în paralel, au avut preocupări și în domeniul ameliorării sortimentelor pomicole. Alături de cunoscutele soiuri Frumos de Voinești, Delicios de Voinești, Generos, Pionier, la măr au fost create soiuri rezistente la boli, omologându-se până în prezent 25; la păr, Timpuri de Dâmbovița, Republica, în total 13 soiuri. La prun au fost omologate 2 soiuri, între care renumitul Record.
Am avut șansa să coordonez Stațiunea Voinești în perioada când a împlinit 25 de ani de activitate – 1974. În programul festivităților prilejuite de aniversare a figurat și o partitură muzicală intitulată „Râd livezile-n Voinești”, cu multă încărcătură filozofică, o redau pentru a deconspira de unde „îngândurații”: „Râd livezile-n Voinești,/ Nici nu știi când le privești;/ Câte nopți fără sfârșit/ Au luat mărul rumenit/ Și de câte mii de ori,/ Prin livadă, printre flori,/ Pentru rodul ce-l visa,/ Omul „îngândurat” trecea;/ Pare simplu și firesc,/ Pe-aici mere bune cresc,/ Dar pentru asta-a trebuit/ Tot pământul îmblânzit;/ Și să-nveți livezile/ Cum să-și schimbe roadele/ De-o speranță ascultând/ Și de zborul unui gând”.
Aminteam de o platformă experimentală cu livezi intensive la Institutul de la Mărăcineni. Cum era obiceiul „vizitelor de lucru” ale „conducerii”, în toamna lui 1975, în fața belșugului respectivei platforme, care l-a sedus, N. Ceaușescu, adresându-i-se unui alăturat (reproduc mot a mot): „Angelo, de acum încolo numai așa să plantați pomi”. Am fost destinat, din „trio-ul”implicat (1962), în intensivizarea pomiculturii, să duc la îndeplinire, la nivel național, noua orientare; dând curs apelului telefonic al ministrului Angelo Miculescu, am devenit, după o escală bucureșteană, de un an, la 1 martie 1977, cetățean al Piteștiului, coordonând, de la Mărăcineni, intensivizarea pomiculturii românești.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. „Îngânduraţii” – la a 75-a aniversare (I)
Citește și Pastila de frumos. „Îngânduraţii” la a 75-a aniversare (II)
0 Comentarii