Web Analytics

articol scris miercuri, 26 noiembrie 2025

Pastila de frumos. „Îngânduraţii” – la a 75-a aniversare (I)

În afară de Gorjul meu, în care m-am născut și mi-am petrecut copilăria, viața mea este legată și trăită în cele două județe vecine, Argeș și Dâmbovița. Joi, 20 noiembrie, am avut prilejul să străbat o bună bucată din zona de dealuri a Argeșului, trecând, de la Topoloveni, Priboieni, Dobrești, Boțești, printr-o adevărată pădure de pomi, neorânduiți, în majoritate îmbătrâniți, multe loturi cu aspect de abandon. Pe întreg traseu, câțiva kilometri, nu am văzut culoarea vreunui fruct. Am întâlnit Cândești de Deal și Cândeștiul de Vale din județul vecin, apoi, peste râul Dâmbovița, am „plonjat” într-o adevărată oază elvetică a României, care este Voineștiul de astăzi; locuințe, adevărate vile elegante (nu pagode), cocoțate armonios pe povârnișuri, de o parte și de alta; aproape la fiecare poartă adevărate expoziții, masive, cu tot felul de mere-pere, de cea mai bună calitate, spre vânzare. În jur, aproape că nu mai sunt terenuri libere, plantații judicios amplasate, pe spaliere, cu antigrindină, cum numai prin Italia și Franța mai văzusem!

În prima gospodărie în care am intrat, din întâmplare, porțile mari fiind deschise, am descoperit în curte două autoturisme de ultimă marcă, 2 tractoare, pompă de stropit mecanică, o stivă de mere pregătite pentru vânzare. Am oprit la familia Pădure să înmânez un buchet de flori, confecționat la florăria de lângă Teatrul „Al. Davila” din Pitești, pentru familia, descendenții unui fost colaborator avut cu ani în urmă la Stațiunea de Cercetări Pomicole, la a cărei aniversare ne îndreptam. Fiind însoțit, precum în nenumărate alte ocazii, de colegul și prietenul Gh Voica, un pasionat și novator al pomiculturii; deși mai conduc autoturismul, de ici până colea, nu m-am încumetat la așa lung traseu. Pe același drum, cu 70 de ani în urmă, am pășit pentru prima oară în Voinești, pe șoseaua prăfuită, cu case ponosite, niciuna cu etaj, pentru a rămâne 20 ani, cu misiunea „îngândurat” în colectivul de „îngândurați” ai Stațiunii Experimentale Pomicole care se înființase la 31 dec.1949, începându-și activitatea în 1950. Voineștiul, un sat ca oricare altul al României de pe vremuri, cu oameni harnici, cu grădinile pline de pomi, în care, pentru a culege fructele mici și atacate de insecte, odată la 2-3 ani, erau necesare scări cu zeci de trepte.

Am venit la Voinești, de această dată, pentru aniversarea a 75 de activitate. Între amintirile din primii ani, expuse unei audiențe consistente, cu specialiști și personalități din întreaga țară, a fost imaginea unui șir de căruțe, în fața Stațiunii, așteptând să primească, gratis, câțiva saci de azotat de amoniu, îngrășăminte pentru loturile demonstrative ce le dețineau. Ce erau loturile? Înființată în scop principal de a moderniza pomicultura locului, Stațiunea Făclia, eu așa o consider, și-a trimis primele raze, organizând, în grădinile a trei localnici, pe 1 ha, aplicarea operațiunilor agrotehnice cunoscute în epocă: tăieri speciale de regenerare - scurtări, pomii fiind îmbătrâniți (nu de timp, ci de neîngrijire); tratamente de combatere a bolilor și insectelor, de 16 ori, la avertizare; îngrășăminte, totul efectuat de personalul stațiunii. Proprietarul urmând să execute lucrarea solului în jurul pomilor, care de regulă se menținea înțelenit.

După primul an, minune, pomii au produs 13.850 kg/ha, mere de cea mai bună calitate, mari, sănătoase, din soiul Ionathan. Față de 1.100 kg/ha, media, în restul livezilor. Era anul 1955. În anul următor, puterea exemplului, 7 loturi în care s-au dat numai îndrumări; apoi 132, în 1958 deja 282, în toate comunele din jur; după care generalizarea în toate grădinile, obținându-se curent 30-40 t/ha, în fiecare an, mai ales Ionathan. Ce le lipsea oamenilor, o călăuză, aceasta a fost știința, o știință vie, aplicată direct, fără ocolul prin referate și tribună. Piața Bucureștiului inundată de „mere de Voinești”. Urmează.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. O „Charta Pro Memoria”

Citește și Pastila de frumos. Un „Top” al oraşelor din România

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete