Web Analytics
scris miercuri, 15.03.2023

Pastila de frumos. „Haideţi să accelerăm drumul…”

…Spre îmbunătățirea activității din pomicultură, ca să folosim îndemnul ministrului Agriculturii la o conferință cu „fermierii” din 25 februarie 2023, la Mărăcineni, indiferent de scopurile urmărite de „Caravana Cunoașterii”, pe care o orchestrează în întreaga țară. Nu știu ce înțelege dl. ministru prin „zgura” la care s-a referit ca fiind cauza ce a împiedicat progresul; eu consider că aceasta este în noi, oamenii, cei care, după mintea, capacitatea și interesul celor ce, în contextul condițiilor socio-politice, de sus până jos, după ‚89, au condus țara spre „eșuare”!

Pastila de frumos. „Haideţi să accelerăm drumul…”

Cum a fost posibil, dau un singur exemplu, ca o țară „agrară”, a 6-a din UE, cu peste 20 milioane hectare întindere funciară, să distrugă fabrica de tractoare?! Pare anacronic ca, într-o stare de restriște, ca să nu îi spun de dezastru în care se află agricultura argeșeană (de fapt, românească), în care cei câțiva fermieri adevărați își lasă fructele neculese, cu început de abandon și chiar de defrișare a pomilor, să-ți propui revigorarea domeniului! Consider că, dimpotrivă, istoria acestor meleaguri ne obligă să nu cădem pradă fatalismului. Sper să se găsească minți prospective care să nu depună armele, ci să gândească la o existență, în condiții, chiar fără fonduri europene, într-o epocă post UE (să dea Dumnezeu cât mai îndepărtată – sau niciodată) la care înțelepciunea, istoria, ne obligă, totuși, să o avem în vedere. Emit o absurditate, dar închizând ochii să ne imaginăm un context internațional în care actuala piață a supermarketurilor nu ar mai primi marfă agro-alimentară din exterior!

Citește și Pastila de frumos. Frumosul de Voineşti moare la el acasă

Am fost cel mai mare județ pomicol al României: 57.000 ha livezi, apoi 37.000 ha, după recesământul din 1979, ajuns în prezent la numai 20.000 ha plantații îmbătrânite. Drumul pe care ni-l propunem, l-aș denumi nu de refacere, nici chiar de îmbunătățire, ci de-a dreptul spre o cale de revoluționare și modernizare a sectorului pomicol argeșean la nivel de performanță internațională. Nu la aceleași suprafețe în sistemul pulverizat „de grădină”, ci numai și numai în ferme specializate, viabile, cu suprafețe între 10-20 ha fiecare, pe terenuri corespunzătoare. Să delimităm mai întâi zona pomicolă a județului, cu condiții favorabile; o estimez la 68 de comune cu dealurile rămase golașe. Terenul trebuie cadastrat, fiecare palmă de pământ cu proprietar juridic. O piață funciară dinamică, pe principiul preemțiunii de vecinătate, cu credit ieftin. Pentru pomicultură, conform legii, urmează să fie delimitate bazine și centre pomicole în care să se concentreze fermele cu aceleași specii – pentru măr-păr; prun; cireș-vișin; arbuști fructiferi ș.a. Amestecul de specii, așa cum se cunoaște, creează dificultăți după recoltare, la valorificare, ambalare, transport, depozitare, procesare. Să ne imaginăm ce ar însemna pentru Magiunul de Topoloveni, produs cu recunoaștere internațională, o bază de materii prime – prune, din 4-5 soiuri – cele din rețetă – realizate de 5-6 ferme specializate, din comunele învecinate. Principala preocupare, înainte de a planta pomi, o constituie valorificarea fructelor produse de aceștia.

Nu toate cele foste 57.000 ha plantate cu pomi vor trebui avute în vedere. Este nevoie ca extravilanul, fiecare tarla, în funcție de caracteristici de sol și orografice, să fie delimitate zonele pretabile, potențial, pentru pomi, pentru pășuni, pentru împădurire. Adesea s-a greșit în trecut! Vor fi necesare proiecte complexe, începând cu amenajarea teritoriului, a drumurilor de acces la tarlale, pe care le socotesc capitale, și care ar putea fi avute în vedere de autoritățile locale, comunale, chiar cu fonduri din P.N.R.R, alături de numeroasele obiective sociale, neproductive unele, precum sălile de sport în comunele fără copii, dar cu împrejurimile în paragină!

Îmi propun ca, dacă la nivel național nu am reușit „consiliile pe produs!, împreună cu un grup de „trăitori ai pomiculturii” din S.N.P.R, să elaborăm o Schiță prospectivă, orientativă, pentru un Argeș Pomicol, cu adevărat, ideal posibil de materializat în 8-10 ani, cât este necesar pentru a implementa un nou concept pomicol, începând cu asigurarea materialului săditor.
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Mărturii semnificative dintr-o epocă involută

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...