Despre impostură – în peniţa Ruxandrei Cesereanu
«O vietate a vremurilor românești de astăzi este impostorul: făptura cu pricina nu este moștenită neapărat din comunism, ea fiind o constantă a istoriei și politicii românești. Impostorul, ca împărat gol, fără haine, este, însă, mai vizibil în postcomunism, mai ușor de detectat și de arătat cu degetul. Trebuie precizat că impostorul nu este neapărat limitat intelectual, nu este un handicapat mental; are atâta inteligență cât să cunoască rețelele și filiațiile prin care poate părea ce nu este. Apoi are cu siguranță fler, căci știe unde și când să amăgească și să pară drept ceea ce nu este. Nu se dă de gol, ci, de obicei, este dat de gol. Există și dătători în vileag ai imposturii, din fericire pentru noi și pentru păstrarea unei relații echilibrate în cadrul naturii umane. Caracterul impostorului este, desigur, infam, dar nu mai infam decât al lichelei sau lingăului. Ceea ce îl deosebește de ceilalți doi este dorința sa acută de a păstra aparențele.
Impostorul știe că este gol pe dinăuntru și că ceea ce oferă publicului este o minciună și e un simulacru. Impostorul este un gangster caracterial și moral, mai versat și mai rafinat decât licheaua sau lingăul. Impostorul lezează oarecum actoricește realitatea, în timp ce ceilalți doi o lezează într-un mod grobian și gregar. Totuși, există o situație în care impostorul se aseamănă cu licheaua: atunci când impostorul se LICHELIZEAZĂ! Ceea ce irită cel mai mult în cazul impostorului sunt gonflarea sa narcisiacă și grandomania; el încearcă să pervertească vidul de dinăuntru și lipsa de profesionalism cu aere de erudiție și magnanimitate culturală (sau de altă natură, depinde de specialitatea impostorului), care sunt jucate și trucate uneori cu destulă îndemânare. Turtit și stăvilit în procesul demistificării la care este supus, atunci când este descoperit (din păcate destul de rar), impostorul devine un deșeu.»
Citește și Pastila de frumos. Laleaua Tulipa. File de Istorie. Tulipomania (V)
Comentariu: „Impostură și lichelism în viața Simfoniei Lalelelor”.
Tema dezbătută mai sus mă determină să revin cu unele detalii și precizări, deoarece Simfonia Lalelelor, cu toate că a bucurat comunitatea piteșteană în cele 42 de ediții, nu s-a ridicat la standardele de calitate dorite, care să o înscrie în Calendarul internațional al unor manifestări de gen, și, mai ales, nu a reușit să își creeze o infrastructură proprie, respectiv un parc cu pavilioane adecvate expunerii de flori. Cauza: pătrunderea în viața Simfoniei a unui salariat de la Domeniul spațiilor verzi, fără nicio contribuție la conceperea și crearea Simfoniei, îmbrăcat în straiele descrise de Ruxandra Cesereanu, de impostor lichelizat, care a reușit, după câteva ediții, să înlăture dintre organizatori pe însuși creatorul manifestării – Trustul Pomiculturii, actualul Institut de Cercetări Științifice de la Mărăcineni. Detalii, în ediția următoare.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Laleaua-Tulipa. File de istorie. Tulipomania (VI)
0 Comentarii