Aflându-ne în preajma unui Nou An, am considerat necesar să las la o parte grijile materiale, neîmplinirile vieții de toate zilele și, în câteva ediții care vor urma, să vă invit la meditație asupra frumosului (și reversului) din noi, amintind din reflecțiile unor personalități, spirite înalte, care au trecut prin viață gândind. Voi face simple consemnări ale unor fragmente din opera acestora, lăsând câmp de autoanaliză și cugetare intimă, sinceră, din poziția în care ne găsim, fiecare din noi (și cercul care ne înconjoară), la început de an 2022.

Citește și Pastila de frumos. File de istorie. SimfoMANIA. Pentru frumosul adevărului

Gândirea întâmplătoare

„Ce părere aveți despre…?” E jenant, e ridicol atunci când spunem tot ce ne vine pe limbă despre un fapt, un eveniment, o persoană etc. fără să fi reflectat asupra subiectului în discuție sau să fim familiarizați, măcar, cu acesta. E cu atât mai nepotrivit, ca să mă exprim blând, când ne spunem părerea noastră în public, prin mass-media sau de la o tribună care nu este un pupitru oarecare, atunci când am dobândit, printr-o împrejurare fericită, o funcție ce se înscrie prin ea însăși într-o ierarhie politică, administrativă, culturală etc. În introducerea la cursul de istoria filosofiei, referindu-se la multitudinea concepțiilor filosofice, Hegel spune că acestea nu conțin adevăruri, fiindcă nu există decât un singur adevăr, ci ele sunt păreri (aparente). „Părerea este o gândire întâmplătoare”, spune Hegel. Și mă gândeam: noi ne exprimăm cu lejeritate părerea despre orice, adică, după Hegel, avem numai o gândire întâmplătoare, verbioasă, lipsită de substanță, de adâncime, plină de ifose și, cel mai adesea, de prostie!

Citește și Pastila de frumos. SimfoMANIA Lalelelor. Epilog

Aripile omului

O strofă din poezia „Laudă Omului”, de Nichita Stănescu. Poetul spune că omul are aripi, dar nu ca Icar, nu ca ale păsărilor (ar fi fost prea banal), ci să vedeți: „Din punctul de vedere al aerului,/soarele-i un aer plin de păsări,/aripă din aripă zburând”. Cine sunt aceste păsări?: Oamenii. Dar cum zboară: “Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,/cu aripi crescute înăuntru,/care bat, plutind, planând,/într-un aer mai curat, care e gândul”. Auziți! Oamenii au aripi crescute înlăuntru! Ce imagine frumoasă! Oamenii plutesc, planează cu aceste aripi lăuntrice – gândurile lor! Într-o altă poezie, poetul spune: „Du-mă, fericire, în sus și izbește-mi tâmpla de stele”… Ei bine, parafrazând un cuvânt al lui Horațiu („Versate din exemplaria graeca”), să răsfoim, măcar din când în când, o carte de poezii.
Dr. ing. Ilarie Isac