De jumătate de secol, Piteștiul a trecut, încet-încet, de la vocația cu nuanțe de „târg comercial”, cu care a venit din istorie, spre o elevată modernizare, în toate domeniile, chiar cu o puternică fostă „insustrie de vârf”; paralel, îndrăgostindu-se de cea mai frumoasă parte a naturii care ne înconjoară – florile – a reușit să clădească, primăvară de primăvară, prin edițiile Simfoniei, un adevărat uriaș univers al farmecului florilor, devenind pe drept cuvânt – Orașul Lalelelor. În acest context, ca unul dintre ziditorii acestei ambianțe, care își are în centru florile, mă simt dator să aduc, pe cât îmi stă în putință, informații din lumea largă asupra a tot ce este legat de lumea mirifică a acestora.
Tema la care doresc să mă refer de această dată este un Program Flower-label, lansat cu ceva timp în urmă în Germania, una dintre țările mari floricole ale lumii, atât producătoare de flori, dar mai ales consumatoare. Programul are în vedere ca unele ferme, sere, companii să atașeze pe produsele lor o etichetă ce atestă faptul că pentru creșterea plantelor respective nu au fost folosiți oameni exploatați financiar, abuzați și că nu au fost folosiți copii. De asemenea, să ateste faptul că substanțele folosite pentru tratarea acelor plante nu pun în pericol viața oamenilor ce le îngrijesc. Primele au făcut parte din program 12 ferme din Ecuador și altele din restul lumii. Florile vândute în Germania, majoritatea, provin din țările calde, ce pot fi considerate și ale lumii a treia, între care și Kenya sau Etiopia. Se speră că aceste flori, deși mai scumpe, vor fi preferate de cumpărători celor despre a căror proveniență nu se cunoaște nimic, ca și despre cum au fost obținute, putând ca în spate să fie muncitori exploatați și care trăiesc în condiții mizere.
Citește și Pastila de frumos. Despre nuc (I)
Se consideră că plantele ce poartă eticheta programului sunt, în mod normal, S.Q. – calificate din punct de vedere social. Programul vine ca un răspuns la nedreptățile la care sunt supuși cei ce cresc și îngrijesc florile în țările subdezvoltate; oameni care lucrează 10-14 ore pe zi, șase zile pe săptămână. În condiții periculoase pentru sănătatea lor, neavând, totuși, bani pentru a-și întreține familiile, lucru, desigur, inuman. Pentru a le deosebi în magazine, acestea se pot distinge datorită unor etichete ce atestă mediul și condițiile de creștere, au câteva reguli pe care trebuie să le urmeze: lucrul după program este strict voluntar și nu poate depăși 12 ore; pauzele de masă vor fi obligatorii la miezul zilei; muncitorii trebuie să aibă 24 de ore consecutive libere, după o zi de 12 ore de muncă. Dreptul incontestabil de a avea acces la lucru și la cursurile de calificare, neținându-se cont de sex, vârstă, etnie, culoare, stare socială.
Agresarea, atât verbală, cât și fizică, asupra angajatelor de sex feminin este prevenită în mod strict, constituindu-se un comitet feminin; lucrătorii au parte de examene de sănătate; compania trebuie să le asigure apă curată, toaletă și dușuri igienice. Respectarea acestor condiții se face de către anumite organizații într-un mod serios și des. Pe când și la noi gesturi de asemenea înaltă umanitate?!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Despre nuc (II)
0 Comentarii