Prin anul 1966, cercetător la Stațiunea Experimentală Pomicolă Voinești, raionul Târgoviște, regiunea Prahova. Țineam loc, câteva luni, cu delegație, de director al Stațiunii; directorul, Șuța Aurel, desfășurând un stagiu de specializare în Italia, într-un grup de colegi din țară; începuse deschiderea unor mici ferestre către realizările „putredului” lagăr capitalist! Portarul instituției mă anunță că la poartă este o mașină neagră cu număr de Pt. (regiunea Pitești), un tovarăș dorind să mă vadă. Am făcut cunoștință – Constantin Sandu, președintele Consiliului Popular al Regiunii Pitești. A trecut direct la subiect: „Am auzit că aveți un depozit de păstrare a fructelor, aș dori să îl văd, noi am plantat mari suprafețe cu pomi și va veni timpul să adăpostim fructele”.
Am mers la depozit, a vizitat la detaliu celulele de păstrare, sala de lucru, camera subterană de omogenizare a aerului (temperatură și umiditate), s-a interesat de principiile de funcționare. A mulțumit și m-a rugat să primim o vizită ulterioară pe care o va organiza cu toți responsabilii din raioanele pomicole ale fostei regiuni Pitești, până la raionul Râmnicu-Vâlcea. Despre depozit, care s-a consacrat sub denumirea de „Tip Voinești”, s-a construit în 1962 pe baza unui proiect polonez. Printr-o filieră personală: fiica ambasadorului polonez, Zambrovicz, colegă de studii în URSS cu un argeșean din Rucăr, Cornel Răuță, devenit președinte al Academiei Agricole – cu care s-a căsătorit – a mijlocit să ne parvină respectivul proiect.
Citește și Pastila de frumos. Urmele lui Gheorghe Pacea
După câteva săptămâni, președintele Consiliului Popular al regiunii Pitești a organizat o deplasare la Voinești, cu o adevărată coloană de mașini, cu toți responsabilii din raioanele pomicole, proiectanți, inclusiv cu o bogată „subzistență” – devenită de notorietate ori de câte ori aduna oameni pentru diverse acțiuni!
Din datele ce le dețin rezultă că au fost construite astfel de depozite în 28 CAP din regiune! Cu unele modificări în construcție, respectiv de mai mare capacitate – 500 t. De asemenea, în loc de cărămidă și lemn, mai mult beton. Au funcționat o bucată de timp. Vremurile și mai ales „revoluția” din 1989 le-au determinat destine diferite. Unele nu mai există fizic; altele, cel de la Beleți-Negrești, s-a transformat în azil de bătrâni, la Păulești, în Vâlcea, a devenit atelier forestier, cel de la Boțești, lăsat în paragină, s-a degradat total.
Un final de consemnat pentru istorie. Prin 1992-1993, la Institutul de la Mărăcineni, funcționând ca cercetător, am primit un telefon de la fostul animator al plantărilor de pomi în zonă, Constantin Sandu. Numai pe teritoriul actual al județului Argeș se ajunsese la 57.000 ha.
Am fost invitat, duminica următoare, la o ieșire în județ. La ora 10, am fost la poarta casei unde locuia. Mă aștepta la poartă, cu un ziar în mână. I-am propus o vizită la Mărăcineni, în pomicultură. A dorit la Ștefănești, pe dealurile cu vii de pe Goleasca. De pe un tăpșan aveam în față toate blocurile din Pitești.
Au început întrebările: „De unde te cunoaște domnul-tovarășul Verdeț?” Funcționa Partidul Socialist al Muncii. Ziarul din mână pe care mi l-a înmânat era „Socialistul”. „Vezi, domnule-tovarășe, (arătând spre Pitești), ce am realizat noi!? Am mai și murdărit cămașa – dar tot noi trebuie să o spălăm. Avem nevoie de cadre”. În discuții i-am povestit despre stagiul meu de 9 luni în Franța și, în general, despre Vest. Destul de versat în relațiile cu oamenii, și-a dat seama că nu puteam deveni un „cadru…” Pentru a termina amiabil și-a adus aminte de Voinești și de depozite, propunându-mi să analizez care le mai e soarta! Așa am încheiat ultima întrevedere cu un om care, cu bune și cu rele, a reprezentat o legendă pentru istoria pomiculturii pe aceste meleaguri.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Câteva particularităţi ale proprietăţii funciare
0 Comentarii