Ca director al Institutului de Cercetări Pomicole de la Mărăcineni, am fost convocat la o analiză asupra Pomiculturii românești, în prezența conducerii Partidului Comunist, la Comitetul Central. Cum era obiceiul, cele câteva zile la dispoziție le-am folosit pentru informarea „pe surse” asupra temei pentru care eram convocați. Am aflat astfel că întâlnirea a fost declanșată de „nerealizarea planului la mobila de export”. Motivația împricinaților era că pomicultura nu mai asigură „trunchiuri” pentru confecționarea mobilei, livezile realizându-se ca „niște garduri pe sârmă”.
Analiza de la „săliță” - iulie 1986. În antecamera „săliței”, cei convocați, câțiva directori de stațiuni pomicole din țară, directorul Trustului Pomiculturii, ministrul agriculturii, Gheorghe David, manifestau diverse stări emoționale, unii, între care și ministrul agriculturii. Obișnuiau administrarea unor pastile, fiind cuprinși și agitați de o adevărată teamă, pe care eu niciodată nu am încercat-o. Au fost prezenți secretarul CC cu agricultura, Vasile Bărbulescu, organizatorul, alți membri din conducere, inclusiv Ion Dincă. Obligatoriu, secretarul Consiliului de Stat, Silviu Curticeanu, pentru a consemna cele discutate.
„Sălița”, alăturată cabinetelor 1 și 2 din CC, o cameră dreptunghiulară, cu o masă alungită, de o parte Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, de cealaltă parte, noi, cei convocați.
Discuția a pornit-o Nicolae Ceaușescu, întrebând: „Ce plantații de pomi faceți voi în România?”
Citește și Pastila de frumos. Faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu
Nimeni nu s-a ridicat să răspundă! Dinspre capătul mesei, Ion Dincă a strigat: „Isac!Isac!”. După ierarhie ar fi fost normal ca ministrul agriculturii sau directorul Trustului Pomiculturii să răspundă! A trebuit să mă ridic și să prezint că, începând cu cincinalul 1976-1980, am trecut la o pomicultură intensivă, de mare densitate (cunoșteam că este adeptul, la toate culturile, a unor mari densități, uneori în exces); am enumerat câteva avantaje: intrarea rapidă pe rod, producții duble și triple, lucrările de tăiere, recoltare, mult ușurate de talia redusă a pomilor ș.a. Aveam în vedere, însă, cu deosebire la nuc (cunoșteam problema cu „mobila la export”), să înființăm plantații specializate pentru lemn, respectiv cu pomi foarte deși, pentru a crește drepți, ca în pădure. În discuțiile purtate în continuare, Ceaușescu nu a fost împotriva sistemului intensiv (pe care îl ordonase în 1975), dar a atenționat: „Să nu uitați și de pomi mai înalți, să apere casele din sate de vânt”.
S-a concluzionat cu elaborarea unui program pentru mai mare flexibilitate la alegerea sistemelor de plantații. S-au spulberat, astfel, temerile unora dintre participanți că se va hotărî renunțarea la sistemul intensiv de pomicultură. A doua problemă pusă în discuție a fost referitoare la „culturile intercalate în livezi”, aducându-ni-se reproșuri că nu le promovăm. De asemenea, nu s-a ridicat nimeni să răspundă, trebuind să intervin din nou și să susțin că noi am abandonat în livezi „ogorul negru”, care consta într-o arătură de toamnă și câteva discuiri în perioada de vegetație și că menținem solul înierbat, folosind iarba la furajare. Nu, este necesar să introducem culturi agricole, între care a amintit cartofi, legume, ovăz… Am explicat că în livezile intensive pomii ocupă mare parte din teren, că solul pe pante este și așa sărac, că pământul lucrat pe coaste este antrenat de apa ploilor ș.a. Pentru că a insistat, am propus un „program” cu identificarea de la caz la caz, Iar acolo unde este posibil le vom introduce. A fost de acord, scăpând de a fi „obligatoriu”. Au urmat în analiză încă două aspecte: folosirea pesticidelor în livezi și materialul săditor pomicol pe care le voi expune în ediția viitoare, alături de câteva reflecții asupra filosofiei conducerii economiei într-o dictatură și a „mersului de la sine”, de care avem parte în prezent.
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Floarea de Colţ
0 Comentarii