Spectatori la viața politică românească: an electoral cu „supra-plin”! Mă gândesc să întreprind o acțiune „frumoasă” și poate și utilă pentru unii actori, deschizând paginile marii Enciclopedii a lui D.Gusti și evocând, mot à mot, fără comentarii, din viața politică a României, interbelică, activitatea partidelor politice care au condus la Constituția nedemocratică din 1938.
„În 1918 se realizează unitatea politică: unitatea spirituală și economică era un deziderat neîmplinit încă. În toată istoria politică de la întregire apare, cu evidență, ca factor hotărâtor, o dorință de înnoire a tuturor domeniilor. Mișcările înnoitoare ai adus, însă, numai deziluzii.” (Liga poporului Averescu, repetatele guvernări Brătianu-politica „prin noi înșine”, blocuri parlamentare naționale, guvernarea Vaida, regența, guvern de uniune națională N. Titulescu, criza mondială).
Viața politică își are la noi specificul ei, pricinuit de situația socială și economică particulară. Numărul celor ce se interesează efectiv de poltică, sau, mai bine zis, numărul celor ce pot face politică, adică a influența efectiv viața politică, este redus. Datorită nu unor însușiri de rasă, ci unui trecut istroric nesigur, între clasa conducătoare, a celor puternici, a celor bogați, a celor ce pot influența politica, și a celorlalți, a guvernanților, există un drum greu de străbătut. Existența unei mase numeroase, dar rămasă fixată în obiceiurile și tradițiile ce devin pentru guvernanți „incultură” are ca urmare un fel imperfect, chiar straniu de aplicare a legilor. Guvernanții nu reacționează împotriva unei legi greșite sau periculoase: i se adaptează, dar o golesc de conținutul ce l-a avut în mintea autorilor ei. Inexistența unei clase de mijloc (funcționărimea) a agravat prăpastia între guvernanți și guvernați, neavând pregătit personalul subaltern calificat pentru aplicarea legilor în spiritul lor.
Citește și Pastila de frumos. Gândirea informată – cea mai eficientă investiţie
Devierile regimului politic românesc provin din adoptarea unui regim politic imaginat în alte țări cu altă structură socială. Din această cauză, partidul politic se transformă din reprezentant al unor interese sociale, în grupuri de oameni, în grupuri de partizani preocupați exclusiv de obținerea guvernării și a avantajelor ei. În cadrul local, partidul politic se fărâmițează în o serie de satrapii locale, unde rolul hotărâtor îl are un singur om, care devine stăpân efectiv. Regimul constituțional introdus la noi în imitația Apusului a căpătat, astfel, caracteristicile locale. Din acele vremuri, „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale ne-a rămas o mărturie pentru veșnicie!
În 1930, speranțele de înnoire se îndreaptă către Restaurație. Dar, ca o profeție, chiar la înscăunarea Regelui, un mare cărturar și animator al neamului, prof. N. Iorga, rostea o profeție: „Părerea mea este că astăzi (8 iunie 1930) amurgul se lasă asupra vieții de partid”. Asemenea avertismente crepusculare au rămas fără niciun răsunet, deși proveneau de la un istoric! Pentru a da crezare și urmare unor astfel de verdicte, ar fi fost nevoie de o educație mentală eliberată de tiranica deformare a electoratului. Partidele politice se aflau de pe atunci în descompunere lentă, sensibile numai la ce este imediat, provizoriu, succes sau insucces numeric, supus dibăciilor oportuniste. Esențialul într-un proces istoric nu se cuvine căutat în fenomenele de prim plan care izbesc ochiul, ci se petrec în obscuritatea subterană a incubațiilor. Viitorul se pregătește în germeni, nu în fructele care au încheiat un ciclu.
Restaurația face un apel: „Țara noastră este atât de bogată, are atâtea izvoare naturale, încât, având concursul tuturor, nu se poate să nu îndreptăm cât mai repede starea economică și să redăm astfel mulțumirea materială locuitorilor care de atâta vreme o așteaptă”. Apelul nu a reușit să zguduie conștiințele. Un guvern al tuturor partidelor și al oamenilor de bine n-a putut lua ființă. Guvernul național cerut de suveran nu s-a înfăptuit. L-au împiedicat presiunile și dibăciile de partid. În pomelnicul cronologic al guvernelor, cu demisii, remanieri, strămutările titularilor de la un departament la altul; în arhiva partidelor cu disidențe, plecări de la șefie și alegeri de alți șefi, coaliții de opoziție și pacte electorale, fuziuni și scindări, șlefuiri de programe, pulverizări pe chestii de ambiții personale…! Bătea vântul iluzoriu al popularității și al puterii. Parcă există multe similitudini cu actualitatea?!
Dr. ing Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Şi totuşi, încotro?
Citește și Pastila de frumos. Adevăratul soclu
0 Comentarii