În vâltoarea analizelor de la Cotroceni pe tema reducerii cheltuielilor bugetare (a „tăierilor”), și-a făcut loc în mass–media, cu aplomb, problema nevoii de cercetare, ca atare și a cheltuielilor pe care le comportă, declanșată de un deputat român. Mă înscriu la cuvânt, ca un trăitor în domeniu (68 ani), început în 1957 pe baza unui concurs organizat de I.C.H.V. București. Pentru istorie, dau un detaliu: era pe vremea „repartizărilor” obligatorii la locul de muncă după absolvire.
La Facultatea de Horticultură, când am absolvit, nu am primit niciun loc pentru cercetare, pe care eu și doi colegi, urmare a calificativelor, puteam să le ocupăm. Nu m-am prezentat la Trustul Gostat al Capitalei. În urma concursului, m-am prezentat la Stațiunea de Cercetări Pomicole din comuna Voinești, unde mi-am petrecut 20 de ani ai vieții.
În epocă, în cultura pomilor ne inspiram mai ales după experiența altora. Atunci, la modă, după sovietici, urmând să dezvoltăm sistemul „agropomicol”. Distanța dintre rândurile de pomi trebuia mărită la 10-12 m pe intervale folosindu-se culturi agricole(!?). În 1962 am înființat la Voinești, pe 20 ha, prima livadă experimentală intensivă, cu coroana palmetă, susținută pe spalier, după inspirație italiană. În 1971 am înființat, la trupul Gemenea al Stațiunii Voinești, o livadă superintensivă de măr, cu 5.000 pomi la hectar.
Pe bază de proprii cercetări. Luna trecută, urmare a unei amiciții profesionale întreținute, eu ca fost voineștean 20 de ani, pentru un schimb de opinii tehnice, m-am deplasat la Voinești, la actualul deținător al parcelei pe care în 1962 se plantaseră primii pomi în sistem intensiv din România; aveau deja 43 ani, îi defrișase, iar în prezent fermierul Ion Mihăilă planta o livadă la distanța de 3 metri între rânduri și 1 m pe rând; sortiment de ultimă cerință; randamente prognozate, 70-80 t/ha. Cam lungă povestea mea, dar mi-o asum, redând pentru știința („neștiința”) unor așa-ziși analiști care prea ușor se avântă a nega munca și adiționarea, măsură cu măsură, a 2-3 generații de „’ngândurați”* pentru a se ajunge, în cazul amintit, de la 12 m la 3 m în plantațiile pomicole!
Contextul în care se dezbate tema este mult mai larg. De la dl director Mihai Coman – Institutul de Cercetări Mărăcineni - am aflat, omul fiind îngrijorat, de o acțiune mai veche, cercetarea agricolă urmând să fie evaluată după un concept al dl actual ministru al Educației, Cercetării și Inovării, pe baza unor criterii și cu evaluatori, mulți străini, rupți de realitățile și tradițiile modului de organizare a cercetării științifice din agricultura românească. Cum este mai nepotrivit, cele două acțiuni se interferează într-un moment de criză financiară. Găsesc că urmările adevăratului rechizitoriu avansat de dl deputat Năsui față de cele 178 unități de cercetare contabilizate, păcătuind prin generalizarea unor defecțiuni punctuale, care, într-adevăr, există, vor fi minore; și ar trebui să se încadreze în reversul soluțiilor pentru „tăiere”, respectiv, mai degrabă pentru „majorare”!
Actuala alocație din P.I.B. pentru cercetare, în jur de 0,20%, fiind derizorie. Mai dăunătoare poate fi acțiunea dl ministru al Educației, de evaluare urmată de reorganizare (desființări, comasări etc). Domnia sa vede, mai ales, cercetarea atașată marilor universități, după modelul unor țări vestice și al S.U.A. Dar nu tot ce este în Vest se potrivește și la noi. Între criterii, în evaluare, mare pondere pare că vor avea cele formale, teoretice, publicații în revistele clasificate ISI și alte categorii; de care am fost lipsiți în trecut. Mă tem mult de viitorul Stațiunii Voinești, care, prin notorietate, a mai fost denumită și „Academia mărului”, a cărei zestre constituită din zeci de soiuri de pomi create și de dezvoltarea Văii Dâmbovița într-o adevărată California (românească), nu știu dacă vor atârna suficient în balanța evaluării! Vom vedea.
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. - Pentru un ton mai vesel și în explicarea termenului de ’ngândurați folosit în text, redau din realizarea Flaviei Buref la aniversarea a XXV de ani ai Stațiunii Voinești: „Râd livezile-n Voinești/ și nici nu știi când le privești;/ câte nopți fără sfârșit/ a luat mărul rumenit/ și de câte mii de ori, prin livadă, printre flori,/ pentru rodul ce-l visa,/ omul ‚ngândurat trecea… Refren: Râd livezile-n Voinești,/ aurite de lumină,/ de pe ramuri rodul greu/ omului i se închină”.
Citește și Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor, în cumpănă!
0 Comentarii