Web Analytics
scris sâmbătă, 23.04.2022

PAȘTE 2022. Sfânta Lumină va fi adusă în această seară de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

PAȘTE 2022. Sfânta Lumină va fi adusă în această seară de la Ierusalim

Citește și: A fost relansată proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor la Autostrada Lugoj –Deva, contract finanțat din Fonduri Externe Nerambursabile

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române, citat de Agerpres. Sâmbătă seara, între orele 19,30 – 20,30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Preafericitul Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă anual de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Citește și: Drumul Crucii refăcut de preoți și enoriași, la Topoloveni

Foto: basilica.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...