Web Analytics
scris miercuri, 30.03.2011

Partidul Poporului propune TVA de 10% şi un singur impozit

La sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi membri ai conducerii organizaţiei judeţene a Partidului Poporului s-au deplasat în localităţile Godeni, Dârmăneşti şi Coşeşti. Aici au fost dezbătute măsurile pe care şi le propune P.P., în perspectiva câştigării alegerilor de anul viitor, pentru relansarea economică a României.  Pentru încurajarea mediului economic, Partidul Poporului va reduce TVA la 10 %, cota minimă admisă de U.E., firmele plătind această taxă la încasarea facturii, va introduce un singur impozit pe venit şi proprietăţi, iar, ca noutate absolută, nicio firmă nu va mai fi controlată  mai mult de o dată pe an. «Micii întreprinzători prezenţi la aceste dezbateri s-au arătat încrezători în măsurile propuse şi şi-au manifestat încrederea în Dan Diaconescu şi echipa sa, fiind dezamăgiţi de cei care până în prezent au distrus economia românească. Aceştia au criticat modul în care au fost vândute rezervele ţării de către guvernele care s-au succedat la putere după 1989, inclusiv câmpurile petrolifere pe care România le avea în alte state ale lumii, precum cele din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, dar şi rezervele aflate pe platoul continental al Mării Negre. Ei nutresc speranţa că, prin venirea la putere a unor adevăraţi români, cu dragoste pentru ţara şi pentru semenii lor, cu recunoştinţă faţă de înaintaşi şi  responsabilitate pentru viitor, cetăţenii României vor face uitate neajunsurile din prezent şi umilinţele la care sunt supuşi zi de zi», a declarat Marian Fulga, preşedintele P.P. Argeş. (F.S.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...