Consiliul Județean Argeș și Spitalul Județean de Urgență se alătură demersului Primăriei Municipiului Pitești de a realiza un spital nou care să asigure servicii medicale pentru comunitatea locală.
Joi, 25 iulie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș, condusă de președintele Ion Mînzînă. Pe ordinea de zi au fost supuse la vot spre aprobare mai multe proiecte de hotărâre din sistemul de sănătate, infrastructura rutieră, sistemul de asistență socială, strategia de dezvoltare a județului Argeș, promovarea turismului și culturii.
S-a aprobat încheierea unui Acord de parteneriat între UAT Municipiul Pitești, în calitate de lider de parteneriat, UAT Județul Argeș şi Spitalul Județean de Urgență Pitești, în calitate de parteneri, în vederea depunerii spre finanțare, în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, a proiectului „Spital Pitești”.
Unitatea va avea 245 paturi. Aici vor fi relocate mai multe secții ale Spitalului Județean de Urgență Pitești: psihiatrie, boli infecțioase adulți și copii, oftalmologie, recuperare cu paturi de neurologie si ortopedie, dializă, reumatologie, endocrinologie, analize medicale, farmacie și cameră de gardă.
„Viziunea proiectului Spital Pitești este de a furniza servicii medicale comparabile cu cele mai bune modele europene contemporane, servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru pacienții cu patologie acută, urgentă şi complexă, la nivel secundar și terțiar”, transmite Consiliul Județean Argeș.
Citește și Spitalul Piteşti devine realitate. Se semnează parteneriatul dintre Primărie şi Consiliul Judeţean
Ambulatoriul extins al SJU va fi racordat la gaze
De asemenea, au fost aprobate Proiectul tehnic și Devizul General pentru alimentarea cu gaze la ambulatoriul integrat de la Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești s-a realizat printr-un proiect al CJ cu fonduri europene. Lucrările s-au realizat în totalitate, anunță CJ, iar procedura de recepție este în pregătire.
Pentru buna funcționalitate a clădirii, Spitalul Județean de Urgență Pitești a realizat proiectul tehnic pentru alimentarea cu gaze a ambulatoriului, iar costurile necesare se ridică la suma de 41.744,01 lei cu TVA, conform Devizului General.
0 Comentarii