Parchetul European investighează posibila utilizare abuzivă a cel puţin 11,9 milioane de euro din fondurile UE într-un proiect de reciclare din Grecia.
Totul vine în contextul în care eşecurile notorii ale acestei ţări de a respecta standardele de gestionare a deşeurilor, impuse de Bruxelles, nu dau semne că s-ar încheia, relatează POLITICO.
Ancheta vine în urma unor rapoarte comandate de UE şi realizate de auditori greci, care au constatat nereguli în ceea ce priveşte costul proiectului şi modul în care acesta este derulat.
Unul dintre rapoarte, consultat de POLITICO, a constatat mai multe probleme legate de modul de funcţionare a centrelor de reciclare, inclusiv lipsa totală a controalelor asupra destinaţiei deşeurilor colectate.
În 2023, comitetul de audit financiar a aplicat EDSNA o penalitate de 2,9 milioane de euro după ce a constatat „nereguli grave” în contractul de achiziţie atribuit TEXAN. Compania a câştigat licitaţia pentru proiect, în ciuda faptului că a sugerat că automatele ar fi de aproximativ cinci ori mai scumpe decât ar putea costa pe baza preţurilor pieţei.
În urma celui de-al doilea audit, finalizat în iulie şi dezvăluit pentru prima dată de ziarul grec Kathimerini, a fost aplicată o a doua amendă de încă 3 milioane de euro, adică s-a ajuns la jumătate din suma fondurilor UE utilizate pentru centrele de reciclare din cele trei regiuni.
Citește și: Piteștean salvat după un infarct. Video cu intervenția jandarmilor
0 Comentarii