Pe 21 martie, Jurnalul de Argeș a împlinit 25 de ani de existență. Atunci a apărut primul număr și era anul 1994. Să sparie gândul, vorba cronicarului, cât pustiu de vreme a trecut peste noi. E cel mai greu editorial pe care l-am scris vreodată, fiindcă nu știu cum să rezum un sfert de secol de muncă. Și vă asigur că e vorba de o muncă grea, de mineri în galeriile cuvântului. Există însă și flori de mină și îmi place să cred că ziarul nostru s-a transformat, în timp, în ceva atât de frumos. Țin minte că în 1994 făceau ravagii jocurile de tip Caritas și despre ele am scris încă de la primul număr. Și atunci, ca și acum, Florin Frătică era un personaj controversat și ținea prima pagină a presei. La fel Ioan Negruță, patronul jocului de întrajutorare Philadelphia. Și aduc în discuție doar aceste două nume, ca să demonstrez una dintre principalele vocații ale Jurnalului, cea de ziar de investigații.
Am avut curaj încă de la început și el nu ne-a părăsit până în ziua de azi, după cum puteți constata în fiecare săptămână. Curajul și pasiunea ne-au adus însă și procese, cum se întâmplă chiar în aceste zile, când cel mai bogat bugetar din toate timpurile, directorul Armand Chiriloiu de la PSD (mulțumim, PSD Argeș!), ne hărțuiește prin instanțe. Iar don Armando ne cere daune uriașe fiindcă am avut curaj să scriem adevărul, anume că familia sa e beneficiara unui dubios și imoral transfer de pădure pe Transfăgărășan. Dar așa e făcută viața de ziarist și o luăm ca atare. Nu facem presă ca să-i menajăm pe cei puternici, ci ca să-i deranjăm prin adevărurile rostite despre ei, ori de câte ori calcă strâmb. Fiindcă, în cei 25 de ani de presă, echipa de la Jurnalul de Argeș a învățat un lucru esențial: când un ziar se face preș în fața puternicilor zilei, mai devreme sau mai târziu, aceștia își vor șterge pantofii cu el.