Papa Francisc a apărut în public, la balcon, pentru binecuvântarea din Duminica Paştelui, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican. Suveranul pontif a transmis un scurt mesaj zecilor de mii de credincioși care s-au aduna în piață, urându-le lor, dar și celor care urmăresc transmisiunile televizate, „Paște fericit!”.
Citeşte şi: ÎPS Calinic a oficiat slujba de Înviere la noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș
În vârstă de 88 de ani, papa a ieșit în scaunul cu rotile și a salutat mulţimea din balconul Bazilicii Sfântul Petru. Suveranul le-a vorbit credincioșilor, în italiană. „Dragi frați și surori, Paște fericit!”, a fost mesajul rostit de papă; binecuvântarea „Urbi et Orbi” „orașului [Roma] și lumii”. Doar papa poate oferi această binecuvântare care include oferirea unei indulgențe, o iertare pentru efectul păcatelor.
Vocea sa părea slabă, dar a apărut fără canula nazală pe care a purtat-o în ultima vreme pentru a primi oxigen. Zeci de mii de catolici s-au adunat la Roma pentru slujba de Paşte în timpul acestui an jubiliar special, care are loc la fiecare 25 de ani şi când milioane de pelerini vin la Vatican, potrivit Digi24.
Fiindcă se află în convalescență, după cinci săptămâni de tratament în spital pentru o dublă pneumonie, e prima oară de când a devenit papă, în 2013, când suveranul pontif a lipsit de la majoritatea evenimentelor din Săptămâna Sfântă, inclusiv de la priveghiul pascal de sâmbătă din Bazilica Sfântul Petru, unde şi-a delegat atribuţiile cardinalilor.

Anterior, duminică dimineață, Papa Francisc a avut o întrevedere de câteva minute cu vicepreședintele SUA, J.D. Vance, care e catolic, potrivit BBC și CNN.
0 Comentarii