Pic de somn. Butonez pe toate canalele. Dar îmi cad grele pleoapele. Fug ca nebunele imaginile sau înțepenesc ca împușcate. Alteori se suprapun ca într-un salon de masaj erotic cu finalizare. Între Antena 3 și B1 se află celelalte televiziuni, toate ațâțate, iritate, înfocate, necalmate. Așa mi se întâmplă de când cu suspendarea.
Nu știu cum doarme domnul Băsescu pe corabia deportaților. Nici domnul Antonescu în așternuturile suspendatului, de la palat. Sau dacă avea coșmaruri domnul Ponta, cel mai hăituit în pădurea tranziției.
Dar eu dorm iepurește, cu ochii în televizor, ca într-un acvariu cu delfini, cu rechini și caracatițe, pești răpitori, scrumbii gata afumate, balene ucigașe, plevușcă destinată să fie înfulecată. Mi s-a proptit bărbia în piept că, de, capul plecat de sabie nu-i tăiat… Și ascult din surdină cum se bat televiziștii din gură. Ca niște câini întărâtați, sălbatici sau dresați, sătui sau înfometați, asmuțiți, din lanțuri sloboziți: „Hau hau, plagiat, hau hau lovitură de stat, nave evaporate, șosele neasfaltate, licitații trucate, trădători, trăgători de sfori, dictatură, ură, libertate, suveranitate, decalog cu 11 porunci…”
Deodată ecranul se liniștește. Toate posturile transmit aceeași emisiune: Parlamentul reunit. Nu lipsește niciun deputat și niciun senator. Ziariști câți încap, din țară și din străinătate. Delegați ai Uniunii Eurpene. Ambasadori. Reprezentanți ai partidelor surori. Ai organizațiilor de revoluționari. Afară Piața Universității s-a vărsat în piața revoluției. Sau invers, n-are importanță. Sloganuri la unison. Trag clopotele vesele în biserici. Cântă orchestrele marșuri triumfale. Manifestanții refuză să fie mituiți…
Parcă și soarele pe cer s-a oprit în loc să privească această minune.
Azi se citește în parlament hotărârea Curții Constituționale. Votată în unanimitate de toți cei nouă judecători. Care chiar dacă au avut nuanțe de interpretare, au trecut peste orgolii personale și s-au gândit cu înțelepciune să nu rupă țara în două și s-o arunce în haos. Au votat, s-au îmbrățișat, s-au sărutat, cu multă pasiune, mai ales doamna Aspazia și domnul Predescu („I-auzi, vorbe!”). Pe apa Dâmboviței, nave în sărbătoare ca în ziua de aniversare a reginei Marii Britanii. Tramvaiele, autobuzele, vagoanele de tren și de metrou, automobilele, parcă și ele au mirosit evenimentul și sunt mai zvârlave ca niciodată. Caii de la trăsuri au ciulit și ei urechile și au început să fornăie pe nări (pardon, prin București nu mai umblă birjari muscali ordonați și castrați).
Parlamentul înțesat, n-ai unde să arunci niciun vârf de ac. Domnul Ponta, premier în exercițiu, în frac și joben, domnul Crin Antonescu, președinte care trebuie să predea puterea, e în redingotă și cu mănuși albe în care își frământă degetele. Domnul Traian Băsescu, suveranul abdicat și rechemat, coboară lin cu parașuta dintr-o navă aeriană în furtună de aplauze. Poporul reunit, supramulțumit și mult prea fericit tropăie, țopăie, apludă frenetic. Câinii comunitari stau pe coadă cu gurile căscate și cu limba de un cot, dovadă de devotament absolut. Pe dinăuntru, în Casa Poporului, până și clanțele de la uși vibrează de emoție. Când tensiunea așteptării ajunge la paroxism, iată-l pe cel așteptat cu șezutul pe tribună. „Să trăiți bine!” Primul care înaintează e președintele interimar care face o plecăciune cu mâna la piept, în dreptul inimii „Bine ai venit, Majestate, te așteptam să mă scapi de povară, să ies din politică, să rămân liber, te recunosc cel mai potrivit și cel mai dibaci să ne fii cârmaci!”
Domnul Ponta își ridică jobenul, face gestul de plecăciune și mărturisește ce mult îl iubește și îl asigură că îi va da ascultare ca unui părinte în toate treburile țării. „Copiii mei iubiți, nu mai putem trăi despărțiți”, zice lăcrimos dar bucuros părintele adoptiv, în timp ce îi strânge la piept și îi sărută în creștet.
Vin la rând președinții celor două camere, membrii guvernului, șefii de comisii, chestorii parlamentari. După ce își prezintă omagiile și jură fidelitate până la moarte, spectacolul se întinde și îi cuprinde pe toți participanții. Iar îmbrățișări, iar sărutări, Ponta cu Roberta, parlamentarii cu europarlamentarii, PDL-iștii cu PNL-iștii, ai lui Neamțu și ai lui Ungureanu cu ai lui Dinescu, Blaga cu Zgonea, Sulfina cu Marga, Videanu cu Androneasca… Și nu mai știu că au fost prea mulți, au făcut legăminte între ei și au jucat ca la polka pe furate până după masa festivă în poiana de la Cotroceni.
Și uite așa începe o nouă eră în istoria clasei politice din această țară semi – orientală.
Dar mă tem că totul a fost doar un vis…
(Prof. Marin Ioniţă)