Web Analytics

Palatul Victoria va fi iluminat în culorile drapelului Ucrainei timp de două zile

de | 23.08.2022 21:17 | Actualitate, Home

Palatul Victoria va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean marţi, între orele 20,00 şi 24,00, cu prilejul marcării Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei, şi miercuri, între orele 20,00 şi 24,00, cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei.
Guvernul României își reconfirmă solidaritatea și se alătură inițiativelor menite să consolideze sprijinul comunității internaționale față de Ucraina.

Citește și: Serghei Lavrov: ”Iertare şi nicio milă” pentru asasinii Dariei Dughina

„Deși simbolic, gestul acesta confirmă o dată în plus sprijinul nostru față de poporul greu încercat al Ucrainei, iar prin măsurile concrete pe care le-am luat la nivel de autorități și prin mobilizarea emoționantă a numeroși români pentru a-i ajuta pe cetățenii ucraineni refugiați, România s-a poziționat ferm alături de Ucraina și împotriva agresiunii militare neprovocată, ilegală și irațională declanșată de Rusia.
Solidaritatea noastră cu Ucraina este motivată nu doar de apropierea geografică, ci și de valorile și principiile democrației pe care rezistența vecinilor noștri ucraineni le apără împotriva amenințării ruse. De mai bine de trei decenii, poporul ucrainean și-a luat soarta în propriile mâini, este dreptul său legitim de a-și decide mai departe viitorul și nimic nu justifică încercările Rusiei de a întoarce istoria prin forța armelor, sacrificând vieți și provocând distrugeri masive.
Vom sprijini în continuare Ucraina și le vom oferi găzduire oamenilor nevoiți să-și părăsească locurile natale din cauza războiului. De asemenea, pe fondul dificultăților generate de război în ceea ce privește transportul cerealelor din Ucraina către Europa, asigurăm logistica necesară pentru ca tranzitul acestora să se facă prin porturile de pe țărmul românesc al Mării Negre.
Cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei și a Zilei Independenței Ucrainei, le doresc vecinilor noștri ucraineni perspective cât mai apropiate de pace. La Mulți Ani, Ucraina!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *