Web Analytics
scris sâmbătă, 19.10.2024

Pacienţii cu autism nu beneficiază încă de tratamente stomatologice gratuite deși legea a intrat în vigoare la finalul anului trecut

O lege intrată în vigoare la finalul anului trecut (Legea nr. 405/2023) a introdus tratamentele stomatologice pe lista serviciilor de care beneficiază în mod gratuit pacienţii cu tulburări de spectru autist (TSA) din România. Legea nu se aplică nici acum, deoarece nu a fost aprobată legislaţia secundară. Motivul: nu era clar ce instituţie trebuie să iniţieze actele normative necesare aplicării noilor prevederi legale, transmite News.ro.

Pacienţii cu autism nu beneficiază încă de tratamente stomatologice gratuite deși legea a intrat în vigoare la finalul anului trecut

De altfel, legea menţionată prevede că ”în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 968/5.194/1.945/714/2016 cu modificările ulterioare, vor fi modificate în mod corespunzător”.

Citește și: Încă un proiect UE cu probleme în grădina Elenei Lasconi! Primăria Câmpulung trebuie să restituie peste o jumătate de milion de lei

Însă proiectul de ordin pentru modificarea normelor metodologice a fost elaborat abia acum, cu câteva luni de întârziere, din cauză că nu era clar care dintre instituţiile respective are rol de iniţiator al legislaţiei secundare.

După ce termenul de 45 de zile prevăzut de lege a trecut, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului a interpelat Ministerul Sănătăţii cu privire la elaborarea normelor prevăzute în Legea 405/2023.

Potrivit referatului de aprobare, Ministerul Sănătăţii s-a adresat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) “în scopul stabilirii entităţii competente de a iniţia proiectul de ordin de modificare a Ordinului comun MS/ME/MMSS/CNAS nr. 968/5195/1945/714/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate”.

Citește și: Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (17) Liviu Pătraşcu, manager SC Foresta S.A.: „Eu zic că alta era instituţia la care Sever Pahonţu trebuia să se adreseze pentru aspectele penale”

În 12 septembrie 2024, CNAS a răspuns că serviciile de medicină dentară şi tratamentele stomatologice pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist nu sunt cuprinse în sfera de activitate şi structura programelor naţionale de sănătate curative, finanţate prin intermediul Casei, conform G4media.

După primirea acestui răspuns, Serviciul de asistenţă medicală şi planificare strategică din cadrul Ministerului Sănătăţii “a luat iniţiativa modificării Ordinului comun MS/ME/MMSS/CNAS nr. 968/5195/1945/714/2016, în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 151/ 2010 prin adoptarea Legii nr. 405/2023”, mai arată referatul de aprobare.

Pentru aplicarea noilor prevederi cuprinse în Legea nr. 405/2023 este nevoie de aprobarea unor norme de aplicare a noii legi, prin ordin comun al miniştrilor Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Numărul de beneficiari ai noului subprogram este de 13.471 de copii şi 2.660 de adulţi, diagnosticaţi de medicul psihiatru cu tulburări din spectrul autist.

Citește și: Zi tristă pentru Câmpulung. S-a constituit noul consiliu local!

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Vot pe banii câmpulungenilor

Ultima întrunire a consilierilor locali din Câmpulung care își încheie mandatul în această săptămână a avut loc cu ocazia unei ședințe extraordinare...

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...