Web Analytics
scris joi, 10.10.2024

Pacientă abandonată într-o pădure de șoferița unei ambulanțe

O femeie din Prahova, care era transportată cu o ambulanţă privată, a fost lăsată într-o pădure de către șoferiță. Totul s-a întâmplat după ce pacienta i-ar fi făcut observaţie acesteia pentru modul agresiv în care conducea. Norocul femeii a fost că pe acolo a trecut un echipaj de poliție, care i-a sărit în ajutor, conform Antena 3.

Citește și: Ancuţa Popoviciu, fosta judecătoare din dosarul lui Vlad Pascu, suspendată din funcţie pentru 3 luni

Femeia se afla în ambulanţa privată pentru că era dusă la un centru de dializă din Ploiești. Femeia a sunat la 112 când s-a trezit pe marginea drumului fără acte şi fără bani. Întâmplarea a făcut ca o maşină de poliţie să treacă atunci prin zonă. Femeia le-a povestit ce s-a întâmplat, însă la scurt timp a apărut şi ambulanţa.

„După preluarea altor pacienţi din zonă, conducătoarea ambulanţei s-a întors solicitându-i apelantei să urce, aceasta din urmă a refuzat, iar ambulanţa şi-a continuat deplasarea. Ulterior, conducătoarea s-a întors din nou, solicitând femeii să urce, aceasta a acceptat, continuând deplasarea către unitatea medicală”, a declarat Maria Magdalena Vîiu Rădulescu, IPJ Prahova.

Citește și: Ion Țiriac, internat într-un spital din Viena

Femeia spune că este nedrept ceea ce i s-a întâmplat, mai ales având în vedere problemele de sănătate pe care le are. Conducerea centrului medical care a contractat serviciul de transport al pacientilor dializaţi spune că face verificări cu privire la situaţie. „Mie mi se pare un incident minor. Mai ales că e vorba de o pacientă dializată cu probleme neuropsihice. Cred că televiziunile au lucruri mult mai importante de rezolvat. Nu a fost dată jos. Dânsa a cerut imperativ să se dea jos”, a susținut Cristian Vintilescu, director centru medical. Pentru că în cauză nu au fost constatate fapte de natură penală, nu a fost deschis un dosar de cercetare de către oamenii legii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...