Web Analytics
scris miercuri, 10.04.2024

„Pacient în Argeș”. O conferință despre durerile din sistemul de sănătate

Mai mulți medici și asistenți medicali argeșeni, precum și specialiști în domeniul sănătății au participat la Conferința ”Pacient în Argeș” organizată marți, 9 aprilie, la Ramada Pitești. Au fost abordate cu acest prilej problemele reale ale sistemului de sănătate argeșean, dar și posibilele soluții pentru remedierea acestora.

„Pacient în Argeș”. O conferință despre durerile din sistemul de sănătate

Potrivit unui comunicat al PNL Argeș, la evenimentul moderat de Ionuț Gheorghe, director general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Argeș, au participat, printre alții, Valeria Herdea, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Radu Bălănescu, medic pediatru, director medical și șef al Clinicii de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Cristian Oancea, medic primar pneumolog, manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara, Radu Perianu, prefect de Argeș.

Citește și: Guvernul a eliminat taxa pe concediile medicale pentru anumite categorii de pacienţi

Vă prezentăm câteva dintre abordările celor prezenți la acest eveniment, conform sursei citate:

Ionuț Gheorghe a lansat un mesaj la mobilizarea tuturor factorilor de decizie din Argeș pentru a căuta soluții la problemele sistemului medical argeșean: ”Medicii trebuie să fie parteneri în încercarea noastră de a reforma sistemul de sănătate din Argeș. Iar acesta este scopul acestui eveniment. Trebuie să lucrăm de aproape, să ne consultăm pas cu pas. Doar așa soluțiile vor fi cele bune. De aceea mă bucur să văd atât de mulți medici azi, la Pitești”.

Valeria Herdea s-a referit în cuvântul său inclusiv la situația din Argeș, unde există un deficit de medici tineri: „Argeșul e unul dintre acele județe unde 60% din medicii primari au peste 60 de ani. Lupta aici este pentru atragerea tinerilor în sistemul de sănătate. Soluția noastră este să încercăm să facem un parteneriat cu universitățile cu cabinete medicale, astfel încât rezidenții să vina la toate spitalele din țară, nu doar la București”.

În intervenția sa, Radu Bălănescu a arătat că: „Sistemul medical din România progresează. Ce se întâmplă acum în România e un lucru foarte bun. Există în sfârșit o unitate, o coaliție, care poate genera niște legi, absolut benefice pentru sistemul medical”.

La rându-i, Cristian Oancea a evocat rolul administrației locale în dezvoltarea sistemului medical: „UAT-urile locale trebuie să găsească soluții pentru a investi în tineri. Tinerii sunt cea mai importantă resursă care trebuie reținută în județ”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *