Web Analytics

Pa şi pusy! Centrul Cultural Judeţean a rămas fără Monica Anghel şi Jojo

de | 16.01.2020 15:24 | Dezvăluiri

Monica Anghel și grupul vesel adus de ea, de la București, au rămas fără contractul de angajare semnat cu Centrul Cultural Județean la începutul anului trecut, care nu a mai fost prelungit. Cu un salariu de bază de 8.265 de lei, angajată pe postul de director artistic, cântăreața deschidea, anul trecut, în ianuarie, lista de cumetrii la instituția de cultură bugetofagă a Argeșului patronată de Araxi Negoșanu.
Astfel a fost adus Alexandru Anghel, fratele său, ca solist vocal, cu un salariu brut de 8.311 lei (7.227 lei salariu de bază, plus 1.084 lei spor condiții vătămătoare – 15%!). Remunerată lunar cu un salariu brut de 7.363 (6.403 lei salariu de bază, plus 960 lei spor de 15%) a fost și sora cunoscutului cântăreț Marcel Pavel, solista Gina Lola Timofte. Cătălina Alexandra Grama, alias Jojo, a apărut și ea pe statul de plată de la Centrul Cultural Județean cu un salariu de bază de 6.883 lei. Și pentru că actrița nu putea veni singură, și-a adus și consortul, pe actorul Paul Ipate, remunerat și el cu un salariu de bază de 6.883 lei. O altă nouă achiziție a Centrului Cultural, Sanchez Rincon Luis Fabian, din Columbia, absolvent al Facultății de Circ de la Bogota, a primit și el un salariu brut de 4.283 lei (3.724 lei salariu de bază, plus 559 lei spor condiții vătămătoare -15%). Angajările de la Centrul Cultural Județean Argeș au fost completate, anul trecut, cu Elena Niciu Gherghina, și ea o vedetă lansată la ”Vocea României”, care era ”premiată” cu un salariu brut de 4.833 lei (4.203 lei salariu de bază, plus 630 de lei spor condiții vătămătoare – 15%). În timp ce Alexandra Crișan, din Galați, a primit un salariu lunar brut de 4.283 (3.724 lei salariu de bază, plus 559 lei spor de condiții vătămătoare).
Ei bine, din toată gașca și-au mai prelungit contractul doar Sanchez Rincon Luis Fabian, Gina Lola Timofte (sora lui Marcel Pavel) și Elena Niciu. De altfel, Monica Anghel amenințase anul trecut că, sătulă de criticile presei locale, își ia tălpășița. Totuși a rămas să-și termine contractul de muncă încheiat pe durată determinată. Deși nu ne aducem aminte de niște producții cât de cât memorabile în toată această perioadă de timp…

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii