Uniunea Europeană vine cu noi reglementări pentru industria aeronautică, care fac parte din eforturile UE de a reduce emisiile de carbon și de a încuraja utilizarea combustibililor sustenabili în toate sectoarele economice, relatează capital.ro.
Noile planuri ecologice ale Uniunii Europene impun pentru industria aeronautică noi cerințe de raportare privind impactul asupra climei și au fost aprobate recent, în ciuda opoziției puternice din partea companiilor aeriene.
Aceste norme vor obliga companiile aeriene să raporteze nu doar emisiile de dioxid de carbon (CO2), ci și efectele urmelor de vapori și ale altor substanțe dăunătoare emise de motoarele cu reacție, transmite Euronews, potrivit capital.ro.
Citește și BNR. Rezervele valutare au scăzut la finalul lunii augus
Astfel, începând din 2025, companiile aeriene care operează zboruri între aeroporturile din Spațiul Economic European (UE, Islanda, Norvegia și Elveția) vor trebui să raporteze Comisiei Europene impactul climatic estimat al urmelor de vapori emise de aeronave, precum și cantitatea de CO2 generată anual. Aceste urme de vapori, cunoscute sub numele de contrails, conțin oxizi de azot, carbon negru și alte substanțe care contribuie la acoperirea cu nori în atmosfera înaltă, captând astfel căldura și contribuind la încălzirea globală.
Un aspect controversat al noii legislații este exceptarea temporară a zborurilor pe distanțe lungi din aceste cerințe de raportare. Criticii, inclusiv grupurile de protecție a mediului, au acuzat UE că favorizează companiile aeriene care operează aceste zboruri. Cu toate acestea, normele se vor aplica tuturor zborurilor spre și dinspre UE începând din 2027, ceea ce ar trebui să extindă impactul măsurilor. Citește mai departe pe www.capital.ro.
0 Comentarii