# Repetiţie reuşită, înainte de ridicarea în rang de municipiu. Între 8 şi 12 august, oraşul Mioveni a îmbrăcat haină de sărbătoare, aniversând 528 de ani de la prima sa atestare documentară. Edilul Ion Georgescu a dat startul Zilelor Oraşului Mioveni la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia, în prezenţa viceprimarului Aurel Costache, a Argentinei Culcuş, directoarea Centrului Cultural Mioveni şi a lui Dumitru Voiculescu, preşedintele CS Dacia Mioveni 2012. Festivităţile au continuat în sala mare a Primăriei Mioveni, unde au fost acordate diplome de excelenţă şi de cetăţeni de onoare unor personalităţi cu merite deosebite din Argeş, dar şi din ţară.
Edilul Georgescu a promis o ediţie jubiliară a Zilelor Mioveniului
„Mă bucur că, faţă de alţi ani, este o mai bună colaborare între Centrul Cultural Mioveni şi Casa de Cultură a Sindicatelor. Am reuşit în doi, trei ani de zile să creăm o organizare mai mare a forţelor, în sensul în care facem faţă tuturor genurilor de manifestări şi festivităţi în oraşul Mioveni”, a spus primarul Georgescu în deschiderea Zilelor Oraşului Mioveni. Edilul a mai pomis că peste doi ani, pentru a marca cei 530 de ani de atestare documentară, va organiza o ediţie jubiliară în centrul nou al oraşului Mioveni, unde au început deja lucrările de reabilitare. „Sperăm ca toate activităţile să se desfăşoare în bune condiţii. Tot acest program este rodul muncii al nostru, al Centrului Cultural, al celor două cluburi sportive, al Casei de Cultură a Sindicatelor şi al cluburilor de dans. Un program extrem de variat, cu activităţi cultural-artistice şi sportive, care sperăm să fie pe placul locuitorilor oraşului Mioveni, de la cel mai mic, până la cel mai în vârstă”, a spus şi Argentina Culcuş, directoarea Centrului Cultural Mioveni.
Trei diplome de excelenţă şi cincisprezece titluri de cetăţean de onoare
După discursurile autorităţilor locale şi ale directorilor de instituţii de cultură din Mioveni, festivităţile s-au mutat în sala mare a Primăriei Mioveni, continuând cu o ceremonie în cadrul căreia primarul Ion Georgescu a avut privilegiul de a acorda titlurile de Cetățean de Onoare și trei diplome de excelență. Foarte repede și-au făcut apariția inivații de onoare precum: Ecaterina Andronescu, avocata Paula Iacob, reprezentanții Asociației Oamenilor de Știință din România, prefectul Cristian Soare, președintele CJ Argeș Constantin Nicolescu, vicepreședintele CJ Constantin Polexe, deputații de Mioveni Simona Bucura Oprescu și Șerban Valeca, senatorul Ion Popa, dar și consilierul județean Gabriel Bratu, încă la PDL. Au fost acordate diplome de excelenţă sportivului Bogdan Scarlat de la CSM Piteşti, pentru rezultatele deosebite obţinute în ultima perioadă la concursurile de înot, învăţătoarei Maria Comănoiu pentru cei treizeci şi şapte de ani petrecuţi la catedră şi coordonatoarei ansamblului de mandoline „Nova” al Centrului Cultural Mioveni, profesoara Florica Arsenescu. Printre cele cincisprezece personalităţi care au primit în acest an titlul de Cetățean de Onoare s-au numărat: profesorii Universități „Politehnica” București Miron Zapciu, George Darie, Adrian Alexandru Badea, medicul Vasile Moraru, preotul Gheorghe Chiliment, profesorul Aurel Banu şi veteranul de război Ion Grădinaru.
Ecaterina Andronescu a propus mutarea Politehnicii la Mioveni
O distincţie de cetăţean de onoare a primit şi Ecaterina Andronescu, fosta ministră a Educaţiei, actualmente Preşedinte al Senatului Universităţii Politehnice din Bucureşti. La rândul său, aceasta a oferit Primăriei Mioveni o diplomă de excelenţă şi a propus în glumă ca întreaga Politehnică din Bucureşti, cu toţi cei 25.000 de studenţi şi cele aproximativ 3000 de cadre didactice, să se mute în Mioveni, întrunindu-se astfel numărul necesar de locuitori pentru transformarea oraşului Daciei în municipiu. Nelipsită de la acest eveniment a fost și avocata Paula Iacob, o cunoscută iubitoare de animale, ce a venit să-și ofere sprijinul la construirea unei biobaze pentru câinii comunitari din Mioveni.
Ion Georgescu „premiat” cu o machetă a Primăriei
Pentru primarul Ion Georgescu nu doar diplomele primite în cadrul acestei festivități au fost o surpiză ci și darul oferit de directorul Penitenciarului Colibași, Emanuel Conea, o machetă a primăriei pe care acesta să o poată lua acasă după încheierea mandatului. Ceremonia s-a încheiat cu un vernisaj al cunoscutului fotograf Ducu Gheorghiescu și înmânarea unor daruri simbolice ce au constat în două lucrări ale acestuia. Centrului Cultural i-a fost oferit un tablou al unui iceberg, în antiteză cu căldura deosebită din instituţie, iar către primărie a mers un alt tablou, de data aceasta cu o cascadă și urarea ca, în viitor, primăria să fie la fel de bogată precum cascada.
Cinci zile de sărbătoare la Mioveni
În cele cinci zile de sărbătoare localnicii s-au putut bucura de concerte în aer liber pentru toate vârstele, invitați fiind: Maria Ciobanu, Ionuț Dolănescu și Doinița Dolănescu, Constantin Enceanu, Vasile Ciobanu, Ion Drăganu, Eugenia Filip, Ansamblul „Plai de dor” al Centrului Cultural Mioveni. Pentru cei tineri au concertat: Sore, Francesco Napoli și formația Fără Vise. Au avut loc campionate de: tenis de câmp, minivolei, volei, minihandbal, handbal. Pista BEMO a găzduit Campionatul de Rallycross al României ce s-a desfășurat pe parcursul a două zile. Zilele Oraşului Mioveni s-au încheiat cu defilarea ansamblurilor folclorice din Brazilia, Bulgaria, Georgia, Coreea de Sud, Mexic, Republica Moldova, Turcia și Serbia cărora li s-au alăturat ansamblurile locale „Plai de Dor” și „Dorulețul”.
Iustina HARCO-BURCEA şi Maria ZĂRNESCU
0 Comentarii