Omul de încredere al lui Vâlcu Jr. s-a făcut de râs la Bac

de | 7.07.2011 16:00 | Culise

Când dă Domnul cu săracul, dintr-o bubă-i umple capul. La fel şi cu Alin Perşinaru, omul cel mai de încredere, ba uneori chiar şi şofer şi bodyguard al lui Gabriel Vâlcu, arestat nu demult ca făcând parte dintr-o vastă reţea infracţională de evaziune fiscală, care a păgubit statul cu circa 2 milioane de euro. La necazul pricinuit de arestarea celui mai bun prieten al său, s-a adăugat pentru Perşinaru o altă belea, semn clar că ghinioanele se ţin scai de el. Prezent cu mari speranţe la probele de Bac, după alte două rateuri anterioare, prietenul lui Vâlcu Jr a picat examenul de la mare înălţime, obţinând, la Liceul teoretic din Costeşti, nişte note catastrofale: 3,55 la limba română, 3,30 la matematică şi 5,05 la biologie vegetală şi animală. Cu alte cuvinte, picat cu succes. Pe surse circulă informaţia că Perşinaru îşi pune mari speranţe ca la a patra încercare de a lua Bac-ul, va reuşi să treacă pragul psihologic al notei 4, pe care l-a ratat la mustaţă acum, cu o medie de 3,96. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii