Mă întrebam în numărul trecut al acestei rubrici dacă nu cumva a dispărut inginerul Constantin Stroe din constelația DACIEI. Și dacă da, unde și de ce, tocmai el, omul a cărui istorie se împlește indistructibil cu istoria acestei firme.
Și dacă ar fi fost să mă iau după modelele reale și virtuale, aș fi crezut că s-a retras în lumea în care petrec și se petrec cei desprinși din condiția umană și socială, cea firească pentru noi. Când fâlfâie și fojgăie pe acolo elitele de carton și de tinichea, de ce nu s-ar rătăci și un star din metalul prețios al statuii premiului Oscar? Și dacă nu e de găsit pe acolo, unde să fie? L-a chemat cumva puterea ca să-i ofere un loc de vicepremier, de ministru, de consilier prezidențial sau guvernamental, măcar un director general? De ce nu? A existat altul în deceniile tranziției care să aibă mai multe merite și să prezinte mai multe garanții?
Pe o stradă dintr-un orășel provincial, aproape anonimă, coboară dintr-o mașină de serie, un bărbat ca oricare, ca să intre pe poarta unei case care nu este nici o cocioabă, dar nici vilă, palat sau castel. Mai exact, o casă de preot de țară, veche și renovată, comodă, dar nu de lux.
Figura unui bărbat potrivit la statură, meditativ, cu pași fermi, cu părul grizonat, trecut de prima tinerețe, dar fără semne vestitoare de senectute. Preferă traiul domestic și liniștea de acasă, bucuria în sânul familiei, departe de zbuciumul lumii dezlănțuite. Locul meu este în România! De aici am pornit, în pământul acestei țări mă voi întoarce. Când lipsește de pe aceste meleaguri, și se întâmplă de multe ori, nu o face decât în interesul DACIEI, care este copilul său de suflet.
El este inginerul Constantin Stroe. Unul dintre puținii oameni care au deschis porțile tezaurului țării ca să toarne în el sume mari de bani zornăitori.
„Să nu te întrebi ce face țara pentru tine: întreabă-te ce faci tu pentru ea”, glăsuia, cam așa, un mare om de stat care a murit împușcat… Constantin Stroe a dat țării cu mult mai mult decât a primit. Cu mult mai mult decât oricare cetățean. Și aceasta în timp ce alții o jefuiau și o jefuiesc fără milă…
Dar la urma urmei, cine este acest Stroe, de unde vine?
A pornit în lume, cu o valiză de scândură, în pragul adolescenței, dintr-un sat care părea uitat și de Dumnezeu. Fără gară, fără cale ferată, fără drum asfaltat, cu țărâna și noroiul până la glezne, cu sărăcia cuibărită aproape în fiecare gospodărie. Copil de țăran, a păscut și vitele, a ținut și plugul de coarne și sapa de coadă, a frământat și plămadă de cărămidă în groapa în care îi înghețau picioarele…
Ucenic, calfă, muncitor calificat. Elev la seral, student autentic, inginer, doctor în automobile. Șef de secție în uzină, director general.
Chemat la Mioveni de la Timișoara, după revoluție, reușește să țină Dacia pe linia de plutire. Dar începe marea bulversare. Contracte neonorate, lipsă de materii prime și de fonduri, export diminuat, utilaje uzate neînlocuite. Încercări de căpușări, presiuni de privatizare în interese de grup și personale, amenințarea de lichidare. Dar se întâmplă să fie acolo un om care pare providențial. Fără el DACIA ar fi dispărut ca ARO, ca întreprinderea de bioproteine, ca Rolastul din Argeș, ca Semănătoarea, întreprinderea de tractoare și cea de autobuze, întreprinderea de mașini grele și multe altele din țară. Rolul DACIEI este azi recunoscut în economia românească. Dintre toate privatizările nu există alta mai reușită. Sub sceptrul celui mai potrivit investitor pe care l-a găsit și l-a convins inginerul Stroe, firma Renault, DACIA nu a falimentat. Dimpotrivă, este firma cu cea mai mare creştere a vânzărilor de autoturisme din spațiul european.
Inginerul Stroe nu s-a retras, nici nu a fost lăsat la vatră. Nu a dispărut decât din discursurile politicienilor aflați la putere. Este încă un jucător în staful de conducere al firmei. Iar capul acesta care a conceput și a realizat un adevărat imperiu automobilistic nu se lasă căzut de pe umeri. Însă opera sa ar putea fi decapitată de lama acelei șosele pe care interesele politice au tot amânat-o, dacă nu cumva chiar au ratat-o…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii