Web Analytics

articol scris vineri, 01 august 2025

Argeș. Ofițer de poliție reținut pentru trafic de influență

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală în care a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, la data de 1 august 2025, a unui ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Este vorba despre ofițerul de poliție Pascu Bogdan Robert, soțul judecătoarei Livia Pascu.

Citește și Procuror trimis în judecată pentru falsificarea probelor într-un dosar de viol asupra unei minore
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2022 - mai 2022, inculpatul în cauză, în baza unei înțelegeri cu un alt inculpat, ofițer de poliție în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Pitești ( Iancu Costinel, arestat anterior în aceeași cauză), i-ar fi solicitat unei persoane suma de 100.000 de euro, pentru ca, în schimb, să-și exercite influența asupra unui magistrat, astfel încât persoana respectivă să obțină o soluție favorabilă într-un dosar în care primul ofițer efectua acte de cercetare penală. Acesta din urmă ar fi primit suma de bani pretinsă, în mai multe tranșe, ulterior fiind împărțită între cei doi ofițeri de poliție, în mod egal.

Citește și Polițiștii, ghizii copiilor în „universul siguranței”
De asemenea, cei doi inculpați ar fi pretins și primit și suma de 40.000 de lei, precum și două telefoane de ultimă generație, pentru presupusa influență mai sus menționată.
Astăzi, 1 august 2025, inculpatul este prezentat Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", transmite biroul de presă al DGA.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Veste importantă de la hidrologi: Dunărea își mărește debitul, dar rămâne sub media lunii septembrie

Debitul Dunării la intrarea în România este așteptat să crească în următoarele zile, însă valorile vor rămâne cu mult sub […] Citește!

Chiriile s-au scumpit cu 39,7%, motorina cu 34,61%. Ce arată cele mai noi date INS

Chiriile au fost serviciile care s-au scumpit cel mai puternic în ultimul an, cu aproape 40%, în timp ce motorina […] Citește!

Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace infrastructura petrolieră a Rusiei. Prețurile motorinei au ajuns la niveluri record

Donald Trump îi cere lui Volodimir Zelenski să înceteze atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei, susținând că loviturile asupra rafinăriilor […] Citește!

Trafic aerian în creștere în România: 7,73 milioane de pasageri în trei luni

Transportul aerian de pasageri a înregistrat o creștere de 7,8% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă […] Citește!

Alertă MAE pentru românii care merg în Kosovo: demonstrații la Priștina pe 16 septembrie

Românii care se află în Kosovo sau plănuiesc să ajungă în această țară sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe că […] Citește!

România, în topul european al timpului pierdut la navetă: 53 de minute pe drum pentru doar 17 kilometri

Angajații din România parcurg, în medie, doar 17 kilometri pe zi pentru drumul dus-întors până la serviciu, cea mai mică […] Citește!

Investiție de 120.000 de euro într-o pistă de biciclete care se termină în șanț. În comună lipsesc încă apa, canalizarea și asfaltul

O investiție de 120.000 de euro într-o pistă de biciclete din comuna Șcheia, județul Iași, stârnește controverse în rândul localnicilor. […] Citește!

România, spectacol la Campionatele Balcanice de Canotaj! 8 medalii într-o singură zi, dintre care 4 de aur

România a încheiat cu un bilanț impresionant finalele de duminică ale Campionatelor Balcanice de Canotaj. Sportivii tricolori au cucerit opt […] Citește!

arest preventiv

Și-a lăsat câinele nesupravegheat, iar animalul ar fi atacat un bărbat. Proprietarul, reținut de polițiști

Un bărbat de 62 de ani, din Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore după ce câinele său, un […] Citește!

Marius Croitoru, după FC Argeş – FC Botoşani: ”Jocul a fost la discreția noastră”

FC Argeş a remizat, scor 1-1, la Mioveni, cu FC Botoşani, în cadrul etapei a 9-a din SuperLigă.  Moldovenii au […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – FC Botoșani 1-1: ”Sunt supărat, dar îmi felicit jucătorii pentru efortul depus!”

FC Argeș a scăpat printre degete victoria cu FC Botoșani. Alb-violeţii au condus cu 1-0 și au avut mai multe […] Citește!

Tren cu oficiali europeni, lovit de o dronă lângă granița Ucrainei cu Polonia. Cine se afla la bord

Un tren care circula în apropierea graniței dintre Ucraina și Polonia a fost implicat într-un incident grav după ce a […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!