În contextul alegerilor pentru funcția de rector la Universitatea Pitești, Jurnalul de Argeș a evitat să scrie, fie de bine – fie de rău, despre vreunul dintre candidați. Asta în ideea ca jocul să fie liber și să câștige cel mai bun, în beneficiul UPIT, al orașului, al județului și, cel mai important, al studenților de azi, de mâine și din următorii patru ani. Însă unul dintre candidați, dl lector univ Bărbuceanu, nu încetează să se agațe, ca boala de omul sănătos, de Jurnalul de Argeș și de unul dintre candidații la funcția de rector, conf univ Brînzea Nicolae. Bine pentru UPIT ar fi fost să laude toți candidații, dar să arate că programul lui e cel mai bun. Eu interpretez că își face campanie mascată, în vederea unor interese mascate. Ca o paranteză, le urez succes candidaților Laurențiu Deaconu și Dumitru Chirleșan, despre care chiar cred că sunt mai potriviți pentru a conduce UPIT. Așadar, datorită dlui Bărbuceanu, Jurnalul de Argeș renunță la neutralitate.
Dle dascăl Mircea Bărbuceanu, deși nu aveți nicio probă pentru afirmațiile pe care le faceți continuu în mesajele publice către sutele de membri de sindicat, să presupunem că dvs aveți dreptate și atât rectorul actual cât și fostul președinte al Senatului din Universitatea Pitești sunt, unul – repetent – adică prost, iar celălalt, ca popă – mare exorcist, adică excroco-dilimache. Ei bine, dle dascăl, eu cred că aceasta ar fi trebuit să rămână cea mai mare taină a dvs și a corpului didactic din UPIT, pentru veșnicie. Hai, trageți de dvs și faceți un mic efort cu creierul pentru a înțelege trăirile unui student când aude că șefii cei mari ai profesorilor lui sunt, unul – tembel, iar celălalt și popă și hoț. Grea viața la UPIT, atât ca student cât și ca profesor, dar nu datorită efortului intelectual, ci lipsei acestuia.
De parcă n-ar fi fost de ajuns să distrugă credibilitatea Universității Pitești, lectorul univ Mircea Bărbuceanu trece la un nivel superior, încercând să distrugă, pur și simplu, unul dintre stâlpii literaturii române, într-un e-mail halucinant către colegii lui: „Caragiale a murit! Traiască… al nostru Caragiale! Da, stimați colegi, ceea ce vă vom dezvălui în acest mesaj face din toate operele marelui nostru scriitor… ma-cu-la-tu-ră!” Această afirmație, asumată de profesorul Bărbuceanu, face să devină lipsit de interes dacă tot el este și autorul „Teatrului ușprițofonic”. Nici nu mai contează! În mod evident este vorba de anticultură și antiromânism, ambele de cea mai joasă speță. După părerea mea, un dascăl care spune despre opera lui Caragiale că este maculatură, comparând-o cu elucubrația unui imbeciluț anonim, nu mai este dascăl. Este un produs toxic pentru școală. Iar dacă aceste deservicii aduse culturii și nației române se produc într-o universitate, cu atât mai grav. Astfel de oameni nu numai că nu ar trebui să fie la catedră, ci să li se interzică chiar și apropierea de gardurile unei școli. De rușine, pentru autor și pentru dl Bărbuceanu, nu public motto-ul „Teatrului uspritzofonic”.
Cristian VASILE
0 Comentarii