Web Analytics

articol scris vineri, 21 martie 2025

O nouă încercare de stabilire a hotarului dintre Stoeneşti şi Cetăţeni

Au trecut aproape cinci ani de când instanța de judecată a dispus ca Prefectura Argeș să se ocupe de clarificarea situației în care se află comunitatea de romi de la Valea Cetățuia. Liderul romilor din Cetățeni a fost cel care a solicitat acest lucru, iar în 2021 chiar s-a stabilit o delimitare a hotarelor comunelor Stoenești și Cetățeni, însă nimic nu a fost pus în practică. Demersurile judiciare continuă, iar finalul așteptat este cel al stabilirii exacte a granițelor în vederea eliminării situației absurde de acum, cea în care terenul aparține unei localități, iar oamenii au acte de identitate pe cealaltă comună.

După intervenția hotărârii judecătorești de obligare a Prefecturii să intervină în contencios administrativ pentru a rezolva problema, a fost deschis un proces ce s-a finalizat în 2023 fără nicio consecință în scopul solicitat. S-a efectuat o expertiză topografică pentru determinarea graniței dintre Stoenești și Cetățeni, conform legii din 1968 de reorganizare administrativ-teritorială, iar prima instanță a dispus punerea în practică a situației rezultată din raportul topografului. Numai că localitatea Stoenești a declarat recurs, iar calea de atac a fost repede soluționată, Curtea de Apel admițând-o și hotărând casarea primei hotărâri și rejudecarea cauzei.

Procesul a fost reînceput la Tribunalul Argeș la mijlocul anului trecut. Acum se așteaptă rezultatele unei alte expertize topografice care a fost solicitată de cele două unități administrativ-teritoriale date în judecată de Prefectură. Expertul trebuie să ia în considerare, printre altele, un proces-verbal de delimitare a comunelor întocmit în 1970 și o schiță a hotarelor realizată tot în acel an și documentul din 2021 prin care s-a stabilit o delimitare a hotarelor ce a rămas doar pe hârtie. Și a dispus instanța de judecată ca linia de hotar să fie astfel stabilită încât comunitatea de rudari din cătunul Valea Cetățuia să nu fie divizată. Asta pentru că din 1968, de la împărțirea teritorială, romii stabiliți în acel loc s-au înmulțit și au tot ridicat case care au provocat și nemulțumirea starețului de la Cetățuia, lăcașul de cult fiind situat deasupra cătunului de pe râul Dâmbovița.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Nu s-a terminat! Lasconi s-a mai ales cu o plângere penală la DNA pentru furt în cazul reabilitării bulevardului Pardon

Citește și Un fost ofiţer DIPI, devenit preot în Muscel, este acuzat în dosarul lui Călin Georgescu, pentru o ţeapă de un milion de euro

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică, a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Cottbus

Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, scris și regizat de Florin Șerban, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional […] Citește!

România schimbă harta energetică a Republicii Moldova. Noua linie electrică spre Chișinău ocolește Transnistria

Republica Moldova a făcut un pas important pentru reducerea dependenței energetice de regiunea separatistă Transnistria. Noua linie electrică de înaltă […] Citește!

Boxer bătut de public din cauza unui gest făcut la finalul unui meci de titlu

Boxerul francez Murad Aliev, în vârstă de 31 de ani, a fost atacat de spectatori și membri ai staffului advers […] Citește!

Localnicii din Rășinari au ieșit masiv la vot și au spus „NU” exploatărilor miniere

Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, s-au mobilizat duminică, 8 noiembrie 2026, pentru a-și exprima opinia în legătură cu exploatările […] Citește!

Decizie surprinzătoare în Spania: 188.000 de mii de tone de ulei de măsline, retrase de pe piață. Care este motivul

Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, a luat o decizie neobișnuită pentru a împiedica prăbușirea […] Citește!

David Popovici, invitat de onoare la Inter Milano. Cadoul primit de la clubul lui Cristi Chivu

Campionul olimpic la înot David Popovici a fost prezent duminică la partida dintre Inter Milano și Como, din Serie A. […] Citește!

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete