Web Analytics
scris duminică, 10.12.2023

O nouă formă de ajutor social pentru românii cu venituri mici

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, împreună cu Banca Mondială și cu sprijinul autorităților locale din întreaga țară, vor implementa, de la 1 ianuarie, Venitul Minim de Incluziune (VMI). Această formă de ajutor este destinată doar celor care au cu adevărat nevoie și înlocuiește atât venitul minim garantat, cât și alocația pentru susținerea familiei.

O nouă formă de ajutor social pentru românii cu venituri mici

Citește și Studiu: Românii sunt europenii cu cele mai multe ore de muncă în 2022

Copiii din familiile beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie înscriși la școală și vor beneficia automat și de bursa socială. Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie pentru că, odată cu beneficiile, cresc și responsabilitățile. Cei apți de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt și încurajați să își găsească un serviciu.

Venitul Minim de Incluziune se acordă și pentru vârstnicii instituționalizați care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Aceștia vor deveni astfel automat și asigurați în sistemul de sănătate.

Ministrul muncii, Simona Bucura Oprescu, (foto), a efectuat o vizită de lucru în teritoriu, in mijlocul comunităților vulnerabile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...