Web Analytics

O noapte cu patru incendii în Argeș! Uite cum a fost cu accidentul de pe bulevardul Brătianu!

de | 7.02.2023 13:24 | Actualitate, Home

Patru incendii au avut loc în noaptea de luni spre marți (6/7 februarie) în Argeș, pompierii intervenind cu promptitudine și rezolvând situațiile.

Primul incendiu a rezultat în urma unui accident rutier petrecut în centrul Piteștiului, un autoturism luând foc. Au urmat un incendiu la un operator economic din Bradu, apoi alte două – la o casă din comuna Corbeni și, respectiv la o cabană din lemn din Radu Negru – Călinești.

Citește și: Dosar penal pentru înșelăciune, în cazul avalanșelor de la Capra. 14 maşini, în parcarea cabanei

Avem și amănunte de la evenimentul din Pitești, comunicate de IPJ Argeș. Luni noapte, un bărbat de 47 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre intersecția cu Calea București spre intersecția cu strada Târgu din Vale, a vrut să vireze la la stânga, spre strada Griviței, moment în care a fost acroșat, în partea din față, de un autoturism care venea din sensul opus și avea viteză mare (așa cum spune un martor ocular).

După impact, al doilea autoturism, care era condus de un bărbat de 29 de ani, tot din Ștefănești, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe trotuar, la colțul intersecției, amplasat în apropiere de intrararea în pasajul pietonal, pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, după care s-a oprit la circa 200 de metri, în al doilea stâlp, amplasat tot pe trotuar, lângă intrarea în sediul unui agent comercial de la parterul unui bloc de locuințe.

Ulterior, mașina a luat foc, efectul termic afectând și ușa de acces și panoul de la intrarea în sediul agentului economic, precum și izolația de pe fațada blocului, în zona în care a ajuns autoturismul. Un fum greu de suportat a persistat mai bine de o oră în zonă.

Zece persoane au fost evacuate din blocul „atins” de flăcări, dar nu au avut nevoie de asistență medicală.

Conducătorul auto și pasagerul din al doilea autoturism au ieșit din mașină înainte că aceasta să fie cuprinsă de flăcări – transmite IPJ Argeș. Cercetările polițiștilor continuă.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii