A existat o epocă de aur în istoria Teatrului de Revistă din Pitești (oficial, de Estradă, mai apoi), în care activau compozitorul și dirijorul Dumitru (Mitică) Lupu, înconjurat de Daniel Iordăchioae, Ileana Șipoteanu, Otilia Rădulescu, Mala Bărbulescu ori Florin Apostol.
Au migrat cu toții treptat, la Constanța, la Istanbul, în Canada, dincolo de Cer (primul care s-a grăbit a fost Florin Apostol, urmat de Mitică Lupu).
Am pomenit-o pe Mala Bărbulescu pentru că niciun dicționar argeșean nu o pomenește măcar. Mala Bărbulescu (Maria-Elena, în acte) este, după Dan Verona și George Țărnea, cel mai mare textier de muzică ușoară din România ultimelor decenii. Cunoaștem pe de rost multe șlagăre, dar nu ne întrebăm, mai niciodată, cine este autorul versurilor, punând totul pe seama solistului, eventual a compozitorului. Dar la început a fost Cuvântul, textul melodiei, apoi compozitorul, interpretul fiind ultimul în acest lanț trofic.
Denunțăm, cu toții, ce versuri jalnice au majoritatea cântecelor de azi, dar fără a deplânge faptul că sunt prea puțini textieri. Iar Mala Bărbulescu a rămas, în prezent, singura! Păcat că a plecat în Canada, în 1990, după o perioadă petrecută la Constanța, fiind mai greu de contactat.
Mala Bărbulescu a compus textele unor șlagăre interpretate, statornic, de la începuturi până astăzi, de Ileana Șipoteanu, dar și de Gabriel Dorobanțu, Corina Chiriac, Mihaela Runceanu, Vasile Șeicaru, George Nicolescu, Maria Răducanu, Adi Beznă. Așadar, muzică ușoară și folk. De când e în Canada a compus texte pentru Dominica Merola, Philippe Berghella ș.a. Între timp, deși nu și-a publicat în volum textele devenite șlagăre, Mala Bărbulescu a tradus în română volumul de „Poezii” al Terezei de Lisieux (Ed. Sapientia, 2008). Tereza de Lisieux e venerată ca sfântă în biserica catolică sub numele de Sf. Tereza a Pruncului Iisus și a Sfintei Fețe.
Talentul său e moștenit de fiica sa, poeta Cristiana Eso, numită Eso după tată, și care, când scoate câte o carte, o lansează musai și la Pitești.
Iată ce mărturisește Mala Bărbulescu: „A scrie versuri pentru cântece e oarecum o meserie ingrată… Nimeni nu te consideră poet… din moment ce n-ai publicat măcar o carte (bună, rea, nu contează).
Asta te obligă să fii modest și exigent… Acest lucru l-am înțeles brusc în timpul unui spectacol când, de la etajul lojei oficiale (onoare la care nu mă așteptam), am auzit cum toată sala cânta frenetic cu solistul de pe scenă vorbele scrise de mine, de la prima până la ultima silabă… Atunci mi-am zis: Doamne, oamenii aceștia nu știu, probabil, două strofe din Eminescu pe dinafară, și au învățat textul meu! Și mi s-a făcut frică! Mi-am zis că atunci când ești textier ai o mare răspundere!” Aferim!
Citește și Calinic Argeșeanul sărbătorit de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Pitești
Citește și Retreat Vama Veche. O comedie românească de la care ieși zâmbind
0 Comentarii