Un incident grav a avut loc la Spitalul Matei Balș din București, unde o tânără mamă acuză o doctoriță de gardă că a tratat-o cu neglijență și lipsă de respect, iar în urma conflictului, i-a lovit copilul. Evenimentul a avut loc în cursul săptămânii și a fost surprins de mamă, care a filmat întreaga scenă.
Incidentul a avut loc la începutul acestei săptămâni la Spitalul Matei Balș din București. Doctorița de gardă ar fi refuzat să consulte copilul, care se simțea rău de două zile, avea vărsături constante și refuza mâncarea. Aceasta i-a spus mamei că simptomele copilului nu justifică o vizită la spital în toiul nopții și a refuzat să îl consulte sau să recolteze probe biologice pentru analize, menționând că pentru astfel de investigații este necesară internarea.
Deși mama și-a dat acordul pentru internare, medicul a refuzat să facă fișa de internare, afirmând că simptomele copilului nu sunt suficiente pentru a justifica acest lucru. Cu un ton de superioritate, doctorița i-a spus mamei că nu are dreptul să îi dea sfaturi despre cum să își facă meseria, subliniind că ea știe mai bine ce are de făcut. Revoltată de atitudinea medicului, tânăra a scos telefonul mobil și a început să filmeze conversația. Când a realizat că este filmată, doctorița a încercat să îi smulgă telefonul din mână, lovind din greșeală copilul în ochi cu dispozitivul.
„Luni dimineața, la 3 jumătate, am mers cu băiețelul meu în vârstă de un an şi jumătate la camera de gardă a spitalului Matei Balş. Îi era rău de două zile, voma şi nu mânca nimic. Înainte de a ajunge la spital, băiețelul meu a vomat de 5 ori în decurs de 5 minute, iar atunci m-am speriat şi am mers la urgenţă. A venit o doamnă doctor să-l vadă pe băieţel, i-am povestit şi mi-a spus că doar din atât am venit la camera de gardă. Dacă doar de două zile îi este rău, îi face un Osetron pentru stările de vomă şi apoi mergem acasă.” a povestit tânăra mamă pentru Cancan.
În cele din urmă, un alt medic a preluat cazul și a decis că băiețelul necesită internare de urgență și tratament adecvat. Mama a subliniat că, fără intervenția acestui medic, viața copilului său ar fi putut fi pusă în pericol. „I-am zis că nu am venit să tratez simptomul, ci să tratez cauza, să aflu din ce cauză băiețelul meu se simte așa. Doamna doctor a continuat să-mi spună că nu are nimic, i-am cerut să-i recolteze analize, așa cum se face la orice cameră de gardă. S-a enervat foarte tare, mi-a spus că nu o învăţ eu să își facă dânsa medicaţia, iar pentru analize e nevoie de internare, pe care am acceptat-o, dar a spus că doar din atât nu are rost, în timp ce mesteca gumă într-un mod care mi se părea lipsit de bun simţ, așa că i-am atras atenţia. Atunci, mi-a spus exact așa: \”Sunt gravidă, dacă nu mestec guma, vomit, vrei să-ți arăt că vomit pe tine?”. Este inadmisibil din partea unui medic”, a completat femeia.
Spitalul Matei Balș nu a oferit încă un comentariu oficial pe marginea acestui incident, dar anchetele sunt în curs de desfășurare pentru a clarifica toate aspectele cazului.
0 Comentarii